Criza vaccinului pentru hepatita B nu a fost rezolvată. Vaccinul hexavalent ajunge în ţară la sfârşitul lunii

Economica.net
17 03. 2017
nurse_527622_1920_39452700

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mioveni, în judeţul Argeş, că vaccinul hexavalent, care lipseşte din România de mai multe luni, va ajunge în ţară la sfârşitul lunii martie.

„Hexavalentul va intra în ţară la sfârşitul lunii martie. (…) Deşi am avut o procedură de negociere de urgenţă, am menţinut preţul care s-a obţinut la licitaţie”, a spus Bodog, întrebat fiind în ce stadiu se află demersurile pentru rezolvarea crizei vaccinurilor.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că au fost găsite soluţii şi pentru vaccinul tetravalent şi pentru cel ROR.

„Pentru tetravalent, prima tranşă de vaccin a plecat deja în ţară şi am semnale că a ajuns la medicii de familie. De la presă am auzit ieri în conferinţă de presă că unii medici de familie au primit doze şi am luat legătura de aseară cu doamna director Şerban, directoarea Direcţiei de Asistenţă Medicală de la Ministerul Sănătăţii care mi-a spus că şi restul de stoc care este la dispoziţia Ministerului Sănătăţii şi care a fost livrat va fi trimis în ţară acolo unde există semnale că nu sunt suficiente doze de vaccin. În ceea ce priveşte vaccinul ROR, au fost semnalate situaţii în ţară în care unele judeţe au rămas fără stoc şi am dispus redistribuirea dozelor de vaccin din judeţele în care este stoc supranumerar, în aşa fel încât noi avem asigurată cantitatea pentru o perioadă de până la patru luni”, a precizat ministrul.

Florian Bodog a menţionat însă că nu a fost rezolvată criza legată de vaccinul pentru hepatita B pentru copii şi că nici nu se ştie când va fi rezolvată această problemă.

„Problema care ne-a rămas pe cap la momentul de faţă, care este cea mai gravă, este problema vaccinului pentru hepatită B pentru copii. Acest vaccin din păcate nu mai există pe stoc. Producătorul are probleme legate de linia de producţie, de fapt toţi producătorii au această problemă la nivel european, doar că la noi, datorită faptului că incidenţa bolii este crescută, necesarul este mult mai mare. Am activat un plan european de alertă, care în mod normal nu se activează pentru vaccin, am primit răspuns din Norvegia că sunt 10.000 de doze disponibile şi specialiştii noştri sunt în contact direct cu cei din Norvegia, să vadă dacă acest vaccin este bun pentru copiii noştri, dacă poate fi administrat, că aşa am mai găsit vaccin produs de o firmă europeană, nu-i dau numele, produs în India, şi care avea o componentă care nu era aprobată pe piaţa europeană şi nu-mi permit să fac astfel de lucruri, indiferent cât de mare ar fi criza. Pentru mine, securitatea pacientului este foarte importantă şi vă asigur că în acest sens fac toate demersurile” a mai spus ministrul Sănătăţii.