Croaţia, cea mai expusă la deprecierea euro, impactul este limitat în cazul Elveţiei şi Marii Britanii – Moody’s

Economica.net
12 06. 2015
euro_bani_moneda__56789_01972800

Raportul analizează situaţia emitenţilor suverani, bancari şi corporatişti din Europa Centrală şi de Est (CEE) şi din Europa Occidentală, scrie Agerpres.

‘Deşi deprecierea euro ar putea pune presiune asupra competitivităţii preţurilor de export din Elveţia şi Marea Britanie, ne aşteptăm ca impactul să fie limitat. Comparativ cu evoluţia altor valute, aprecierea lirei sterline a fost modestă, ceea ce implică un impact moderat asupra activităţii economice din Marea Britanie. Pentru Elveţia, eliminarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro va avea impact asupra creşterii, dar numai pe termen scurt şi va permite Băncii Centrale (SNB) să-şi recâştige controlul asupra politicii monetare şi a bilanţului’, a apreciat analistul Marie Diron, de la Moody’s.

La începutul acestui an, Banca Naţională a Elveţiei a luat prin surprindere pieţele financiare, după ce a abandonat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro. În primul trimestru al acestui an, francul elveţian s-a apreciat cu 15% în raport cu moneda euro şi cu 2% în raport cu dolarul şi yenul japonez.

Moody’s estimează că Elveţia va înregistra un avans de 0,8% în 2015, iar Marea Britanie de 2,7% anul acesta.

Modificarea cursului de schimb are un impact negativ asupra ratingului companiilor care concurează cu producători din zona euro şi, în cazul Elveţiei, şi asupra băncilor, se arată în raportul Moody’s.

‘În Europa Centrală şi de Est, monedele locale s-au depreciat alături de euro, ceea ce a majorat povara datoriilor statelor care aveau un nivel ridicat al datoriei externe în altă monedă decât euro. La nivel suveran, printre statele mai mari din CEE, Croaţia este cea mai expusă la costul datoriei externe în altă monedă decât euro. Pentru corporaţii, creşterea este redusă’, a explicat Marie Diron.

Aproape toată datoria guvernamentală din Bulgaria şi Cehia este ori în monedă locală ori în euro. În schimb, 40% din datoria Guvernului croat este în dolari SUA. Deprecierea monedei croate, kuna, duce la majorarea costurilor serviciului datoriei, avertizează agenţia.

Mai mult, creditele ipotecare în franci elveţieni afectează cetăţenii croaţi şi polonezi, ceea ce va duce la majorarea gradului de îndatorare şi la sporirea vulnerabilităţii gospodăriilor faţă de viitoarele şocuri.