Croaţia: Fostul ministru al finanţelor, exclus din rândurile partidului de guvernământ SDP
Consiliul director al SDP s-a pronunţat printr-un vot secret de 50 la 47 pentru excluderea lui Linic, în finalul unei dezbateri de 12 ore. Dacă moţiunea care cerea excluderea sa ar fi fost respinsă, premierul Milanovic ar fi fost nevoit să convoace alegeri anticipate.
Cu toate că prim-ministrul şi şeful SDP a câştigat, scorul strâns ilustrează divizările profunde din rândurile acestei formaţiuni, care încă nu şi-a revenit după ce la votul din 25 mai pentru Parlamentul European a fost învinsă de conservatorii din Uniunea Democrată Croată.
Zoran Milanovic l-a demis pe Slavko Linic din funcţia de ministru al finanţelor la începutul lui mai pe fondul unor acuzaţii de corupţie legate de prescrierea datoriilor la stat ale unei companii falite. Linic a ripostat la câteva zile după alegerile europene acuzându-l pe Milanovic de corupţie, abuz de serviciile secrete, nepotism şi manipularea media.
Zoran Milanovic este şeful guvernului din 2011, mandatul său urmând să expire la sfârşitul anului viitor.