Croaţia intenţionează să convertească în euro creditele în franci elveţieni

Guvernul croat a propus joi modificarea legislaţiei privind creditele de consum, pentru a impune conversia în euro a creditelor denominate în franci elveţieni, o măsură de care vor beneficia mai multe zeci de mii de debitori, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 10 sept. 2015, 11:02
Croaţia intenţionează să convertească în euro creditele în franci elveţieni

Decizia ar urma să intre în vigoare la 30 septembrie.

Creditele respective ar urma să fie convertite în euro la cursul de schimb din ziua încheierii contractului de credit, estimează analiştii. Costul conversiei ar urma să fie suportat de băncile comerciale, ale căror pierderi ar putea fi recunoscute drept reduceri de taxe.

‘Vrem să stabilim condiţii egale pentru cei care au credite denominate în franci elveţieni şi cei care au în euro. Sistemul bancar nu va fi pus în pericol deoarece este bine capitalizat’, a afirmat ministrul de Finanţe, Boris Lalovac, după reuniunea Guvernului de la Zagreb.

Aproximativ 60.000 de croaţi au credite denominate în franci elveţieni, contractate în anii 2000, când multe persoane din Europa Centrală şi de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp însă, aprecierea semnificativă a francului a dus la creşterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci, iar guvernele din regiune au început să caute soluţii la această problemă.

Băncile străine prezente în Croaţia au avertizat recent că vor demara o acţiune în justiţie împotriva Guvernului croat dacă actul normativ referitor la conversia creditelor în franci elveţieni va fi aprobat în formula prezentată.

Şi în România, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat recent că proiectul de lege privind conversia în lei a creditelor în valută va fi modificat, în sensul că limita de venit, dar şi cea privind valoarea creditului vor fi eliminate, astfel că toţi cei care au contractat credite în valută vor putea apela la conversia în lei, dacă îndeplinesc celelalte cerinţe prevăzute în proiect.

În Polonia o serie de mari bănci străine cu prezenţă locală, precum General Electric Co. şi Raiffeisen, au protestat faţă de un proiect de act normativ care ar obliga băncile să suporte costul conversiei în zloţi a creditelor ipotecare emise în franci elveţieni, adăugând că vor solicita despăgubiri de la guvernul de la Varşovia în conformitate cu tratatele internaţionale de protejare a investiţiilor.

În Ungaria, la finele anului trecut, Guvernul condus de Viktor Orban a ordonat conversia în forinţi a creditelor ipotecari în valută, o decizie care i-a ajutat pe debitori dar a afectat băncile.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...