Croaţia: Prima femeie preşedinte a făcut apel la unitate naţională, în discursul de învestitură

Economica.net
15 02. 2015
kolinda_80044700

„Numai unitatea ne va permite să construim o Croaţie mai bună. Avem nevoie de unitate naţională în ceea ce priveşte dosarele strategice”, cum ar fi relansarea economiei, a declarat noul preşedinte, în cadrul primului său discurs după depunerea jurământului.

„Să lăsăm în urmă divizările (…) Începând de astăzi, unitatea noastră ne va permite să deschidem o nouă pagină pentru un viitor mai bun”, a afirmat Kolinda Grabar-Kitarovic, în vârstă de 46 de ani.

Kolinda Grabar-Kitarovic, fost ministru de externe conservator, a câştigat în luna ianuarie alegerile prezidenţiale în faţa preşedintelui social-democrat Ivo Josipovic, sancţionat pentru că nu a reuşit să scoată Croaţia din criza economică.

Ceremonia de învestitură a avut loc în Piaţa Sfântul Marcu din Zagreb, în prezenţa câtorva sute de cetăţeni şi oficiali şi lideri, printre care şi premierul sârb Aleksandar Vucic.

Conform Constituţiei Croaţiei, o ţară cu 4,2 milioane de locuitori, preşedintele este ales pentru un mandat de cinci ani şi dispune de puteri limitate. El este comandantul suprem al forţelor armate şi se ocupă, împreună cu guvernul, de politica externă.

Croaţia, fostă republică iugoslavă devenită independentă din 1991 şi membră a UE în 2013, este în recesiune aproape permanentă din 2008.

Datoria publică reprezintă circa 80% din PIB. Scăderea Produsului Intern Brut în 2014 ar fi de 0,5%. Rata şomajului se situează la 20% la nivelul întregii populaţii şi la 50% în rândul tinerilor.

Guvernul de centru-stânga anticipează o creştere economică de 0,5% în 2015, an în care urmează să aibă loc şi alegeri parlamentare.