Croaţia vrea să cumpere participaţia Rusiei la compania petrolieră NIS din Serbia

Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a declarat că operatorul reţelei de conducte petroliere din Croaţia Jadranski Naftovod (JANAF) ar putea cumpăra participaţia Rusiei la compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS) din Serbia, informează Interfax citând presa din Croaţia.
AGERPRES - mar, 18 mart. 2025, 10:12
Croaţia vrea să cumpere participaţia Rusiei la compania petrolieră NIS din Serbia

Potrivit lui Ante Susnjar, o astfel de tranzacţie ar fi o completare naturală a afacerilor, în condiţiile în care rafinăria NIS primeşte petrol prin intermediul conductelor operate de JANAF. De asemenea, JANAF are capacitatea necesară şi este interesată de participaţia Rusiei la NIS, dacă părţile vor ajunge la o înţelegere, scrie Agerpres.

„Janaf ar funcţiona pe baza unui parteneriat cu ceilalţi co-proprietari şi nu ar încerca să obţină controlul sau supremaţia”, a declarat Ante Susnjar, într-un interviu pentru cotidianul financiar croat Jutarnji List.

Publicaţia adaugă că JANAF ar fi angajat o firmă de avocatură de la Washington pentru a-i promova interesele pe lângă Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoriei SUA, cu privire la o posibilă tranzacţie care să vizeze participaţia la NIS.

În data de 10 ianuarie, Trezoreria americană a impus sancţiuni sectorului petrolier rusesc şi a avertizat Gazprom Neft că are la dispoziţie 45 de zile pentru a ieşi din acţionariatul NIS.

La finele lunii februarie, Gazprom Neft şi-a redus participaţia la compania petrolieră NIS, de la 50% până la 44,85%. În acelaşi timp, participaţia deţinută de grupul Gazprom la compania petrolieră din Serbia a crescut, de la 6,15% până la 11,3%. În urma acestei modificări, Gazprom Neft nu mai controlează un pachet majoritar de acţiuni la NIS, compania care deţine singura rafinărie din Serbia, amplasată la Pancevo, în apropiere de capitala Belgrad, precum şi un lanţ de peste 400 de benzinării în Bosnia Herţegovina, Bulgaria şi România.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...