Crocs achiziționează cu 2,5 mld. UDS marca Heydude
Decizia de achiziție a Crocs a fost luată în încercarea de a profita de creşterea cererii pentru încălţăminte confortabilă în contextul pandemiei.
Crocs şi proprietarul brandului Ugg sunt printre firmele care au beneficiat de majorarea cererii pentru încălţăminte confortabilă în timpul restricţiilor din pandemie, iar anul acesta cererea a rămas la un nivel solid.
„Este o achiziţie bună pentru Crocs. Heydude a avut performanţe solide în timpul pandemiei”, a apreciat Matt Powell, analist la NPD Group.
Heydude, înfiinţată în Italia în 2008, vinde online aproximativ 43% din produsele sale. În acest an ar urma să înregistreze venituri de 570 milioane de dolari.
Comparativ, Crocs vinde online aproximativ 43% din produsele sale, iar în octombrie previziona că veniturile din 2021 vor creşte cu 62%-65%, faţă de nivelul de 1,39 miliarde de dolari din 2020.
Înfiinţată în 2002 de trei prieteni din facultate, firma Crocs Inc. a devenit populară în rândul asistentelor şi altor lucrători care trebuie să stea multe ore în picioare, pentru ca ulterior să atragă atenţia pasionaţilor de modă şi celebrităţilor. Printre cei mai renumiţi clienţi ai Crocs Inc., companie care a derulat o ofertă publică iniţială în 2006, se numără fostul preşedinte George W. Bush şi actori precum Jack Nicholson, Whoopi Goldberg, John Cena, Shia LaBeouf, Jennifer Garner şi Sacha Baron Cohen.