Croitoru, BNR: Inflaţia ar putea creşte până la 4% în septembrie

Economica.net
12 06. 2012
lucian_coritoru_bnr_35150900

„Chiar dacă în mai am înregistrat o rată anuală a inflaţiei de 1,79%, din cauza efectelor de bază negative vom avea, la sfârşitul anului 2012, o inflaţie de 3,2%. Creşterea economică a României este sub potenţialul său, dar în prezent ne confruntăm cu o serie de evoluţii ale mediului extern, ale fluxurilor de capital şi ale volatilităţii preţurilor care pot avea un impact nefavorabil. Rata lichidităţii este în declin, dar a început să se stabilizeze şi este pe un palier bun. Banca Naţională este pregătită, a stabilit un cadru de abordare a tensiunilor financiare pentru stabilizarea acestora. România are fundamente bune, însă totul depinde de ce se întâmplă în zona euro’, a precizat Lucian Croitoru, în deschiderea conferinţei ‘Factoringul în Europa Centrală şi de Est’.

Creşterea economică a României trebuie să se bazeze pe îmbunătăţirea competitivităţii şi pe o rată mult mai ridicată a absorbţiei fondurilor europene. Investiţiile au avut, în 2011, ponderea cea mai însemnată în creşterea economică, conform oficialului BNR, care a atras atenţia asupra importanţei intrărilor de capital pentru o prognoză economică optimistă, scrie Agerpres.

,,În 2012, s-ar putea ca principala contribuţie la creşterea economică să vină din zona consumului. Aceasta nu înseamnă că ne bazăm estimarea pe creşterile salariale. Aceste creşteri s-ar putea să nu meargă spre consum, ci spre plata unor datorii’, a mai spus Croitoru.

Rata anuală a inflaţiei a coborât uşor la 1,79% în mai 2012, de la 1,8% nivel înregistrat în luna anterioară, nou minim istoric al ultimilor 23 de ani, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, afirma, la începutul lunii mai, că până în 2014 este prevăzută menţinerea inflaţiei în ţinta stabilită, în condiţiile în care ţinta se va micşora la 3,2% la finele lui 2012 şi 3% în 2013.