Cronologie: Principalele evenimente din cadrul crizei politice italiene

– 6 decembrie 2012: Partidul Poporului Libertăţii (PdL, centru-dreapta) al lui Silvio Berlusconi se abţine de două ori în cadrul votului de încredere pentru Guvernul Monti, provocând o criză politică. Mario Monti, aflat la conducerea unui Guvern de tehnocraţi, a fost susţinut începând din noiembrie 2012 de PdL, Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi de centrişti.

– 8 decembrie 2012: După tergiversări, Silvio Berlusconi anunţă oficial că va conduce lista partidului său la viitoarele alegeri legislative.

– 21 decembrie 2012: Monti prezintă demisia sa şi a Guvernului, în urma votului asupra legii privind stabilitatea bugetară. De atunci, el se ocupă doar de afacerile curente.

– 28 decembrie 2012: Mario Monti anunţă că va participa la viitoarele alegeri legislative în calitate de lider al unei coaliţii de partide de centru şi asociaţii civice.

– 24 şi 25 februarie 2013: La alegerile legislative, PD câştigă majoritatea absolută în Camera Deputaţilor dar nicio majoritate clară nu se formează în Senat. Singurul câştigător real al scrutinului, fostul actor Beppe Grillo şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), pe care o conduce, cristalizează votul contestatarilor şi îşi adjudecă un sfert din voturi.

– 26 februarie 2013: Pier Luigi Bersani (PD), liderul coaliţiei de stânga, respinge o propunere a dreptei lui Berlusconi privind crearea unui Guvern de consens.

– 27 februarie 2013: Beppe Grillo afirmă că partidul său nu va acorda votul de încredere unui Guvern de stânga.

– 15 martie 2013: Parlamentul organizează sesiunea inaugurală.

– 16 martie 2013: Cele două Camere ale Parlamentului îşi aleg preşedinţii (Laura Boldrini la Camera Deputaţilor şi Pietro Grasso la Senat), care aparţin celor două partide ale coaliţiei de stânga.

– 20 martie 2013: Preşedintele Giorgio Napolitano începe consultările în speranţa că va găsi o majoritate politică în Senat care să permită formarea unui Guvern.

– 22 martie 2013: Bersani este desemnat să formeze Guvernul.

– 27 martie 2013: Nou refuz al mişcării lui Beppe Grillo de a acorda votul de încredere unui eventual Guvern condus de liderul stângii.

– 17 aprilie 2013: Acord între PD şi PdL pentru a susţine candidatura democrat-creştinului de stânga Franco Marini, fost sindicalist, pentru a-i succeda lui Napolitano, al cărui mandat expiră la 15 mai.

– 18 aprilie 2013: Franco Marini eşuează în a fi ales, mai mulţi „mari electori” de stânga, furioşi din cauza compromisului PD/PdL, votând o altă persoană.

– 19 aprilie 2013: Bersani îl propune candidat pe Romano Prodi, fost preşedinte al Consiliului şi fost preşedinte al Comisiei Europene. Acesta eşuează, la rândul său. Bersani anunţă că va demisiona de la conducerea PD după alegerea viitorului preşedinte al republicii.

– 20 aprilie 2013: Napolitano (în vârstă de 87 de ani), care a acceptat să solicite un al doilea mandat la cererea principalilor lideri politici, este reales preşedinte al ţării.

– 22 aprilie 2013: Într-un discurs dur susţinut în faţa parlamentarilor pe care îi acuză de carenţe „impardonabile”, Giorgio Napolitano le cere forţelor politice să formeze „fără întârziere” un nou Guvern.

– 24 aprilie 2013: Napolitano îl convoacă la preşedinţie pe numărul doi în PD, Enrico Letta, pentru a-i încredinţa misiunea de a forma un Guvern.