Cronos Med, prima clinică de medicină estetică din Europa de Est, a venit la Constanța și Timișoara

Cronos Med, rețea lansată în 1991 de către medicul estetician Constantn Stan (foto stânga), fiind o premieră pentru Europa de Est, lansează încă două clinici, la Timișoara și Constanța. În mai, rețeaua mai deschisese o clinică, la Brașov, după o investiție de 1,5 milioane de euro.
Ion Dobreanu - mie, 22 nov. 2023, 18:19
Cronos Med, prima clinică de medicină estetică din Europa de Est, a venit la Constanța și Timișoara

Grupul Cronos Med, rețeaua numărul 1 de chirurgie și dermatologie estetică din România, fondată de dr. Constantin Stan, anunță deschiderea a două noi clinici în țară, la Constanța și, respectiv, Timișoara. Ambele clinici le vor oferi, din această toamnă, pacienților, tratamente estetice minim invazive și chirurgicale, terapii corporale, dar și alte servicii realizate cu tehnologie de vârf, transmite un comunicat.

„Cronos Med a intrat deja într-o etapă foarte importantă de dezvoltare, iar întregul proces are legătură cu cei peste 30 de ani de experiență pe care i-am petrecut în cabinet și în sala de operații. Mereu am fost direct interesat de dorințele pacienților, de felul în care și-ar dori să fie tratați, ascultați și consultați. Oamenii sunt cei mai importanți. Pentru ei construim, dezvoltăm, creăm. Salut viitorii pacienți Cronos Med, din Constanța și Timișoara, pe care îi asigur de toată competența echipelor noastre și cărora le urez bun-venit în marea familie Cronos Med.” , declară doctorul Constantin Stan.

Achiziția face parte din planurile de extindere în oraşe-cheie a grupului Cronos Med în parteneriat cu fondul de private equity Morphosis Capital, parteneriat care are ca scop consolidarea poziţiei Cronos Med drept lider naţional în sectorul esteticii medicale.

„În acest fel, cu deschiderea clinicilor de la Constanța și Timișoara, ajungem la un total de opt clinici, în șase orașe din România. Investițiile inițiale în aceste două clinici noi se ridică la peste 700.000 de euro.” spune Bogdan Drugă, CEO Cronos Med.

Businessul Cronos Med a fost fondat în 1991 la Bacău, de chirurgul estetician Constantin Stan. În prezent, compania operează o reţea de centre medicale specializate în medicina estetică şi plastică, fiind una dintre cele mai extinse din România.

Cronos Med mai deţine clinici şi spitale la Bucureşti, Bacău, Iaşi și Brașov. Raportat la cifra de afaceri, grupul reprezintă cea mai mare reţea de clinici de estetică medicală din România.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...