Procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a lui Sorin Solomon, în stare de arest preventiv, pentru viol, potrivit Parchetului Tribunalului Suceava citat de Mediafax.
Anchetatorii au stabilit că în 15 ianuarie bărbatul a întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu fata.
Conform sursei citate, bărbatul, din comuna suceveană Baia, a rămas în casă împreună cu cei doi copii ai concubinei sale, care plecase la cerşit, iar când aceasta s-a întors acasă, în jurul prânzului, a constatat că fiica ei, în vârstă de patru ani, avea o sângerare în zona genitală. Ulterior s-a stabilit că bărbatul a întreţinut raporturi sexuale cu fetiţa.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Suceava.