CSALB: Numărul negocierilor dintre consumatori şi bănci a crescut cu 40%, în prima jumătate a anului

Numărul negocierilor dintre consumatori şi bănci a crescut, în prima jumătate a acestui an, cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut, peste 300 de cereri fiind acceptate de bănci pentru negociere, faţă de 213 în aceeaşi perioadă din 2021.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 11:00
CSALB: Numărul negocierilor dintre consumatori şi bănci a crescut cu 40%, în prima jumătate a anului

De asemenea, în 225 de cazuri anul acesta negocierile s-au încheiat cu împăcarea părţilor, faţă de 187 în 2021, o creştere cu 20% a cazurilor finalizate cu succes, informează Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

„Rolul CSALB este posibil să crească în perioada următoare, pe fondul dificultăţilor pe care le vor întâmpina consumatorii în plata ratelor către bancă. Dacă în 2020 pandemia a dus la creşterea şomajului, iar mulţi oameni nu aveau bani să plătească ratele, în 2022, chiar dacă oamenii au economisit bani, aceştia nu mai sunt suficienţi. Noi, la Banca Naţională a României, am spus întotdeauna că este necesar ca băncile să se aplece asupra fiecărui dosar, caz cu caz, şi să fie limitate pe cât se poate variantele „la grămadă”, standardizate, într-o reglementare fără suflet. Pe de altă parte, este nevoie de mai multă empatie şi grijă pentru client. De pildă, fiecare bancă, fiecare IFN are pe site un număr de telefon pentru relaţia cu consumatorii. De foarte multe ori, ca să intri în legătură cu un operator de la banca respectivă trebuie să ai o răbdare de fier. Când se adresează CSALB, mulţi dintre consumatori au nevoie şi să ventileze aceste nemulţumiri, să spună care e problema lor, ce anume li s-a întâmplat, iar în cadrul Centrului au parte de o interfaţă umană. Din acest motiv această modalitate de soluţionare aternativă a unui litigiu între un consumator şi o instituţie financiar bancară creează punţi, creează încredere”, a declarat Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.

La rândul său, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Română a Băncilor, a subliniat că băncile vin după o perioadă în societatea românească în care abordarea legislativă a fost extrem de densă şi nu de puţine ori adversă economiei de piaţă, ceea ce a făcut ca băncile să se închisteze, să aibă o abordare instinctivă de protecţie.

„Perioada aceasta dificilă poate fi abordată în primul rând printr-o informare riguroasă din partea consumatorilor. Informaţia stă la dispoziţia noastră, fiecare trebuie să o procurăm şi să o înţelegem. În situaţia inflaţiei, a războiului de lângă noi, oamenii trebuie să fie precauţi, nu pesimişti. Să se gândească la faptul că veniturile lor ar putea să scadă, preţurile să crească foarte mult, iar ratele vor diminua şi mai mult veniturile viitoare. În acest context dificil, băncile trebuie să ofere siguranţă nu doar celor care iau credite, ci şi celor care au depozite şi fac economii. 90% din resursele băncilor sunt atrase de la deponenţi. În România avem 10 milioane de deponenţi cărora le oferim siguranţă, iar în privinţa depozitelor din bănci nu au fost emoţii şi nici nu vor fi. Pe partea cealaltă avem 1,2 milioane de debitori care cer şi ei siguranţă într-un viitor total impredictibil”, a subliniat Dănescu.

Pe de altă parte, Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, a menţionat că primul lucru pe care ar trebui să îl facă judecătorul în cazul unui proces între un consumator şi o bancă ar putea fi să întrebe părţile dacă au căutat soluţionarea amiabilă, prin intermediul CSALB.

„Ar fi suficient ca judecătorii să aplice un principiu general: să găsească mai întâi posibilitatea unei soluţii negociate, ceea ce e şi în avantajul judecătorului pentru că se scurtează procesul şi scapă de administrare de probe, audiere de martori, analiză de probe, evaluare de probe. Iar la sfârşit părţile ar putea să fie supărate că judecătorul nu a înţeles bine faptele, nu a aplicat bine legea. Prin înţelegere, oamenii economisesc resurse: resurse psihice, pentru că pe măsură ce escaladează conflictul, iar tensiunile devin mai mari, consumul psihic creşte. După aceea este economia de resurse financiare şi, nu în ultimul rând, există un cost în timp care, până la urmă, înseamnă şi un cost în bani”, a spus Valeriu Stoica.

Şi Mircea Stroe, conciliator CSALB, a semnalat că multe dintre speţele care ajung în instanţă în disputele consumatori-bănci, nu ar trebui să fie acolo pentru că mulţi consumatori nu au o problemă juridică cu băncile, ci una financiară, iar astfel de probleme financiare pot fi rezolvate doar prin intermediul CSALB.

„Probleme care pleacă de la detalii precum: un comision, moneda, cursul de schimb, creşterea ratelor nu sunt aspecte juridice. Ele nu fac decât să îngreuneze actul de justiţie per ansamblu”, a punctat Stroe.

Un alt conciliator CSALB, Septimiu Stoica, a afirmat că sunt premise bune pentru un suport mai mare al băncilor faţă de consumatori, în această perioadă.

„Băncile au depăşit crisparea legalistă, a corectitudinii contractelor, în care spuneau că tot ce au făcut este legal. Au înţeles că miza este alta: o bună relaţie cu clienţii lor, o optimizare a acestor contracte. Concilierea, CSALB, încearcă să introducă o paradigmă nouă în societatea românească prin care să fie depăşită situaţia războiului tuturor împotriva tuturor. A avea neînţelegeri este absolut uman, firesc, problema este să nu le transformi în războaie. Şi concilierea, prin mijloacele acestea de negociere reprezintă un efort în care trebuie să ne angrenăm în mod conştient”, subliniat Septimiu Stoica.

De altfel, şi Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB, a menţionat că multe bănci au început să copieze mecanismul CSALB la nivel intern, ceea ce arată că au înţeles că dacă au deschidere către consumatori şi comunică cu cei care au nemulţumiri sau probleme, ambele părţi au de câştigat.

„Nu pierd nimic, nu le cad galoanele dacă stau şi vorbesc cu omul să vadă despre ce este vorba. Am avut şi cazuri de concilieri în care consumatorul a venit la CSALB pentru că voiau să afle nişte informaţii. Banca a oferit acele informaţii pe care iniţial nu le oferise când consumatorul a făcut cererea direct la bancă, pentru că nu înţelesese de ce trebuie să le ofere”, a precizat Rizoiu.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...