CSAT: Preşedintele Băsescu a decis să trimită raportul în cazul Institutului „Cantacuzino” Parchetului

CSAT a analizat implicaţiile în planul securităţii naţionale ale disfuncţiilor constatate în activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie 'Cantacuzino', preşedintele Traian Băsescu luând decizia ca acest raport să fie transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Economica.net - vin, 28 mart. 2014, 10:33
CSAT: Preşedintele Băsescu a decis să trimită raportul în cazul Institutului

Experţii OMS despre situaţia de la ‘Cantacuzino’: Campania de realizare a vaccinului, derulată în condiţii de presiune considerabilă
     
Campania privind realizarea vaccinului antigripal 2013-2014 a fost derulată în condiţii de presiune considerabilă, producţia începând târziu iar aşteptările publice fiind mari, se arată în raportul preliminar realizat de experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în urma verificărilor efectuate la Institutul Cantacuzino.

‘S-a stabilit că personalul avea cunoştinţă de acest fapt şi că nu a fost suficient timp pentru respectarea adecvată a sistemului de calitate. În opinia echipei OMS, produsul realizat în 2013 nu a îndeplinit specificaţiile EP cu privire la endotoxină. Cauza fundamentală a acestei probleme constă în presiunea mare pusă asupra institutului în această perioadă, care a dus la imposibilitatea de a avea timp suficient pentru a urma proceduri solide de curăţare şi monitorizare. Acest fapt a fost exacerbat de acceptarea anterioară a unui încărcături microbiene mari şi a unor niveluri BET mari, care deşi conforme cu specificaţiile, reprezintă un risc semnificativ de perturbare sau de eşec. Alte cauze asociate sunt proiectarea şi maniera de angajare a personalului pentru operaţiunea de producţie. Unitatea pentru producerea vaccinului monovalent în masă se află într-un subsol îmbunătăţit al unei clădiri vechi, cu toate constrângerile unei clădiri existente’, arată raportul.

Potrivit sursei citate, în anumite încăperi ‘s-au realizat prea multe acţiuni’ iar în aceste încăperi există fluxuri unidirecţionale deficitare ale materialelor, deşeurilor şi personalului.

OMS subliniază că acele utilizate pentru inoculare ‘nu sunt dezinfectate’ între etapele inoculării individuale, permiţând transmiterea contaminării de la un ou la altul.

‘După recoltarea fiecărei tăvi cu ouă, tăvile murdare trebuie transportate fără niciun mijloc de protecţie, jumătate de încăpere, către zona de spălare. De asemenea, în aceeaşi cameră se află super-centrifuga pentru recoltare şi echipamentele pentru CIP. Ambele maşini sunt mari şi au numeroase elemente, cum ar fi tuburi, supape şi motoare neacoperite de carcasă şi, prin urmare, foarte dificil de menţinut curate sau curăţate în cazul în care au loc scurgeri accidentale şi sunt produşi aerosoli. (…) În sezonul 2013, după prepararea a patru loturi, super-centrifuga s-a defectat şi nu a fost nici timp, n-au existat nici bani pentru repararea imediată, ceea ce a însemnat modificări ale fluxului de procesare – a fost înlocuită de una dintre cele două ultra-centrifugi. Această modificare a fost gestionată ca o abatere, decizia de a utiliza ultra-centrifuga a fost luată de conducere iar personalul implicat în asigurarea calităţii (AC) a fost implicat abia ulterior. Utilizarea procedurii nu a fost considerată deosebit de riscantă, întrucât era similară cu cea utilizată anterior achiziţionării şi instalării super-centrifugii. Totuşi, acest lucru a avut ca rezultat timpi mai mari de procesare, în special în etapele ulterioare, întrucât echipamentul avea o dublă utilizare, afectând procesarea la timp şi, prin urmare, oferind ocazii de proliferare bacteriană’, se detaliază în raport.

Totodată, în afară de primele trei loturi de validare, compania nu are monitorizare a derulării procedurii ca indicator al controlului deteriorării şi nu există limite (de atenţionare) pentru nivelurile încărcăturii microbiene.

‘După etapa de inactivare, efectuată în soluţie de 0,5% formaldehidă şi tiomersal, s-au găsit încărcături microbiene extreme de mari în etapa de ultrafiltrare/diafiltrare. Motivul/cauza încărcăturii microbiene atât de mari nu a fost examinat/ă, în ciuda notificării de către CC. Existenţa unei încărcături microbiene atât de mari, într-un mediu atât de ostil, este dificil de rezolvat şi necesită investigaţii suplimentare. Se pare că acest fapt se datorează parţial lipsei stabilirii unor limite de AC. (…) Alimentarea cu aer curat în zona de sigilare a fiolelor nu este adecvată în această parte a clădirii’, susţin experţii.

Potrivit acestora, dovezile generate de rezultatele testelor cu privire la încărcătura microbiană şi la endotoxină, împreună cu răspunsurile la întrebările echipei în timpul interviurilor cu personalul, indică în mod clar că acele zone de funcţionare au deficienţe critice.

OMS precizează că pe baza zonelor vizitate, persoanelor întâlnite şi documentelor analizate şi având în vedere constatările vizitei, inclusiv observaţiile enumerate în Raportul de inspecţie, s-a considerat că Institutul ‘Cantacuzino’ poate produce în mod satisfăcător vaccinul antigripal sezonier în sezonul următorul, cu condiţia ca aspectele principale din raport să fie abordate şi rezolvate.

‘Se recomandă cu tărie ca Institutul să aibă în vedere şi să dezvolte un plan de acţiune care să abordeze toate subiectele analizate şi să discute acest plan cu ANM. Aceasta din urmă trebuie să aibă un dialog cu institutul iar o inspecţie ulterioară la unitate trebuie realizată pentru a verifica implementarea eficientă a acţiunilor corective’, recomandă experţii OMS.

Nicolae Bănicioiu despre Institutul Cantacuzino: Oricine este vinovat va răspunde
     
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat joi că oricine este vinovat de situaţia producţiei de vaccin gripal de la Institutul Cantacuzino va răspunde atât în faţa ministerului, cât şi în faţa organelor abilitate.

‘Din punctul meu de vedere, toţi cei vinovaţi trebuie să răspundă. Oricine este vinovat va răspunde cu siguranţă şi în faţa noastră şi vom sesiza toate instituţiile abilitate. Cred că Corpul de audit al Ministerului Sănătăţii va evalua şi constata prejudiciul, care va fi suportat în consecinţă de cei care au greşit’, a spus ministrul Sănătăţii.

Bănicioiu a spus că se aştepta la concluziile din raportul preliminar despre Institutul Cantacuzino întocmit de experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

‘Acele concluzii sunt în acord cu ceea ce gândeam şi eu despre ce s-a întâmplat acolo, de la procedurile pe care nu le-au respectat pas cu pas la achiziţia materialelor prime, la faptul că nu s-au respectat cu stricteţe termenele de punere în aplicare a tehnologiilor, că ouăle nu erau cele conforme, că timpul nu a fost bine calculat şi că presiunea mare de la Ministerul Sănătăţii a condus la acele erori’, a spus reprezentantul MS.

El a afirmat că îşi însuşeşte toate concluziile raportului OMS, atât cele legate de partea tehnică, cât şi cele legate de nerespectarea procedurii de realizare a vaccinului.

Ministrul a spus că unul dintre factorii enunţaţi de experţii OMS în raport este presiunea continuă care s-a pus pe personalul de la Cantacuzino chiar de către Ministerul Sănătăţii.

‘Suspiciunea mea este legată de faptul că este avertizat din timp, încă din iulie, şi din păcate nu s-a luat în seamă. Dacă era o gestiune mai bună a acestei situaţii cred că se puteau corecta aceste lucruri încă de la început’, a spus demnitarul.

El a ţinut să precizeze că Institutul Cantacuzino va fi păstrat, întrucât reprezintă un interes prioritar şi strategic pentru producţia de vaccin.

Bănicioiu a arătat că experţii OMS nu au confirmat un posibil sabotaj la Cantacuzino, în schimb, în opinia sa, situaţia de la institut a fost determinată de un management defectuos.

Referindu-se la citostatice, ministrul Sănătăţii a precizat că se încearcă rezolvarea punctuală a fiecărui caz în parte.

‘Să ştie fiecare spital câte medicamente achiziţionează şi câţi bolnavi tratează’, a arătat ministrul.

Despre cazul ambulanţei care a ajuns târziu la o urgenţă în Bucureşti, Bănicioiu a spus că este o anchetă în desfăşurare şi că speră ca săptămâna viitoare să aibă veşti bune privind suplimentarea echipajelor de salvare la nivelul Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...