CSAT: România – direct interesată de producţie militară pe teritoriul propriu, măsuri suplimentare de combatere a ameninţărilor de securitate

19 09. 2024
sedinta-csat-30-07-2019_69059100

Pe agenda şedinţei Consiliului s-a aflat analiza evoluţiilor recente privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„A fost analizat impactul acestora asupra securităţii regionale la Marea Neagră, cu implicaţii semnificative în plan european şi euroatlantic, şi s-au discutat măsuri suplimentare de descurajare şi combatere a ameninţărilor de securitate, care să fie implementate la nivel naţional, precum şi cu sprijinul Aliaţilor în cadrul NATO”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Membrii Consiliului au abordat, totodată, şi Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034.

Aceştia au concluzionat că schimbarea majoră a situaţiei regionale de securitate generate de postura agresivă a Federaţiei Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea şi reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea şi dezvoltarea capabilităţilor militare necesare contracarării noilor ameninţări, inclusiv prin creşterea, în cadrul acestora, a achiziţiei cantităţilor de muniţii necesare pentru luptă şi pentru constituirea graduală a stocurilor.

Din această perspectivă, „pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate şi asigurarea securităţii aprovizionării, România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forţe pe timp de pace şi menţinerea în stare operaţională a echipamentelor achiziţionate, cât şi fabricarea şi dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităţilor militare în situaţii de criză sau război”.

În acest sens, creşterea alocaţiilor bugetare pentru Apărare generează un efect direct şi asupra industriei de profil din România, care are oportunitatea de a iniţia un proces de transformare, retehnologizare şi adaptare prin atragerea de tehnologii noi performante şi know-how, prin colaborare cu companii din domeniu, consacrate la nivel internaţional.

Totodată, CSAT a analizat opţiunile pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu Republica Moldova, fiind subliniate riscurile în vederea gestionării eficiente şi consecvente a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuţiilor, au fost evidenţiate oportunităţile majore care decurg din procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar şi provocările cu care se confruntă în contextul acţiunilor hibride ale Federaţiei Ruse şi al războiului de agresiune dus împotriva Ucrainei.

„Aceste ameninţări şi riscuri determină, în aproape toate cazurile, implicaţii şi pentru România. De aceea, obiectivul principal de politică externă al ţării noastre în raport cu Republica Moldova este susţinerea şi asigurarea ireversibilităţii parcursului european, prin sprijinirea implementării reformelor şi a politicilor publice necesare, pe baza Parteneriatului Strategic bilateral, consolidat”, precizează Administraţia Prezidenţială.

În continuarea şedinţei, membrii Consiliului au analizat şi aprobat Planul Naţional de Implementare a Pactului Civil în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), ca urmare a adoptării unui nou Pact Civil al PSAC de către Uniunea Europeană.

Noul Pact stabileşte un nivel de ambiţie superior al UE în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună, urmărind să sporească eficacitatea, flexibilitatea şi robusteţea misiunilor civile prin promovarea unei abordări modulare, pentru a creşte eficienţa şi viteza de răspuns a Uniunii Europene în ceea ce priveşte gestionarea civilă a crizelor, în condiţiile unor resurse limitate.

Documentul va facilita implicarea mai eficientă a României la misiunile civile PSAC şi valorificarea experienţei dobândite de specialiştii noştri, în contextul în care participarea reprezentanţilor români la misiuni PSAC face parte din contribuţia naţională la creşterea rolului UE ca actor global.