Cseke Attila a semnat pe ultima sută de metri de mandat 58 de contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare de peste 587 de milioane de lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat miercuri 58 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în valoare totală de 587.250.613,60 de lei, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 iun. 2023, 18:54
Cseke Attila a semnat pe ultima sută de metri de mandat 58 de contracte de finanțare prin Programul

Contractele vizează modernizarea străzilor şi a drumurilor de interes local, înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare, precum şi realizarea racordurilor la sistemul de canalizare, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se ridică la 1.446, în valoare totală de 16.073.553.982,68 de lei, potrivit MDLPA.

Te-ar mai putea interesa și
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Atunci când decideți să cumpărați online un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai mulți factori de care să-i luați în considerare. Pe lângă specificațiile producătorului,......
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a admis, astăzi, că există un risc major ca România să intre în recesiune, ...
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a solicitat într-o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 36 de instituții subordonate ...
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, cheltuieli deductibile limitate, noi amenzi penale. Dispare și plafonul pentru plăți cu cardul
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, aztăzi, mai multe schimbări importante pentru toate firmele din România. ...