CSM: Activitatea managerială a conducerii DNA a fost una eficientă – motivare
‘Ministrul Justiţiei invocă un comportament al procurorului şef al DNA contrar statutului procurorului într-un stat de drept şi lipsa unor veritabile aptitudini manageriale, constând într-un comportament excesiv de autoritar, discreţionar, contrar obligaţiilor de rezervă şi deontologice impuse magistraţilor. Secţia pentru procurori constată că în argumentarea motivului se face referire la raportul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori (…). Se observă astfel că aspectele reţinute a fi deficienţe prin Hotărârea nr. 636/31.10.2017 a Secţiei nu vizează comportamentul autoritar sau discreţionar al procurorului şef DNA, ci împrejurări diferite de cele invocate de către ministrul Justiţiei în raportul înaintat Secţiei de procurori şi în prezentarea orală a domniei sale în şedinţa aceleiaşi secţii’, se arată în motivare.
Conform aceleiaşi surse, concluzia centrală a Secţiei pentru procurori, formulată după analizarea întregii documentaţii aferente raportului Inspecţiei Judiciare, a fost că activitatea managerială a conducerii DNA a fost una eficientă.
Referitor la acuzaţia de obstrucţionare de către procurorul şef al DNA a activităţii inspectorilor judiciari, cu ocazia controlului efectuat în instituţie, Secţia pentru procurori a CSM a avut în vedere rezoluţia de clasare în care se arată că fapta respectivă poate fi săvârşită ‘doar cu forma de vinovăţie a intenţiei’, care nu rezultă din probele administrate.
În ceea ce priveşte acuzaţia de implicare a Laurei Codruţa Kovesi în anchetele altor procurori, Secţia pentru procurori arată că Inspecţia Judiciară a respins deja o sesizare în acest sens.
‘În acest cadru legal, Secţia pentru procurori nu are competenţa de a reanaliza soluţia Inspecţiei Judiciare. (…) Pe cale de consecinţă, Secţia pentru procurori nu poate reţine nici acest motiv de revocare’, se precizează în motivare.
Avizul negativ privind propunerea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA a fost motivat şi înaintat decidenţilor, a anunţat vineri Secţia pentru procurori a CSM. ‘În urma avizului nefavorabil privind propunerea ministrului Justiţiei de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că hotărârea nr. 52 din 27 februarie 2018 a fost motivată şi înaintată decidenţilor pentru a dispune măsurile legale’, a informat CSM.