CSM anunţă că a primit pentru avizare un proiect al MJ de modificare a legislaţiei penale
‘În cursul dimineţii de azi, 6 februarie 2017, la Consiliul Superior al Magistraturii au fost primite, în vederea avizării, de la Ministerul Justiţiei, următoarele proiecte de acte normative: proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală; Proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală’, se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, proiectul de lege pentru modificarea legislaţiei penale a fost comunicat pentru analiză şi consultare tuturor instanţelor şi parchetelor din România.
‘Punctele de vedere ale entităţilor menţionate vor fi transmise Consiliului până la data de 10 februarie 2017, în vederea centralizării şi sintetizării, urmând ca acestea, împreună cu punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului să fie analizate până cel mai târziu la data de 15 februarie 2017 în cadrul unei şedinţe a Comisiei nr.1 – Legislaţie şi cooperare interinstituţională, anterior dezbaterii Plenului Consiliului’, se mai arată în comunicat.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea OUG nr.13/2007 va face obiectul ordinii de zi a şedinţei plenului din data de 7 februarie, precizează CSM.