CSM: Tot mai mulţi judecători sunt sancţionaţi disciplinar. Numărul lor a crescut de peste trei ori anul trecut
Conform documentului, în anul 2015 au fost aplicate judecătorilor 28 de sancţiuni în materia disciplinară, faţă de doar opt în anul 2014.
‘Pe de altă parte, în materia răspunderii penale, se constată că în cursul anului 2015 doar patru judecători au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie ori infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, faţă de şapte judecători condamnaţi definitiv în 2014’, se mai arată în raport.
Tot în 2015, CSM a dispus suspendarea din funcţie pentru 10 judecători ca urmare a trimiterii în judecată, a luării măsurii arestării preventive sau arestului la domiciliu, faţă de 20 în 2014.
‘Spre deosebire de celelalte puteri ale statului, puterea judecătorească nu este supusă controlului cetăţii în acelaşi fel, de pildă, cu puterea legislativă, căci cetăţenii nu pot sancţiona membrii puterii judecătoreşti prin vot. Tocmai de aceea este imperios necesar a exista pârghii suficiente de autocontrol şi verificare în chiar cuprinsul sistemului de justiţie’, se precizează în raportul CSM.