CTP: Huidu e bolnav la cap şi la suflet în general
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat luni despre realizatorul TV Şerban Huidu, care a provocat un accident soldat cu trei morţi, că „e greu să nu constaţi” în cazul acestuia că „omul e bolnav la cap şi la suflet în general”, scrie NewsIn. Afirmaţia a fost făcută într-un comentariu publicat pe gandul.info.
„Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât un rinocer”, a mai scris jurnalistul.
Şerban Huidu, aflat la volanul unei maşini de teren Mercedes, în care mai erau cei doi copii ai lui de 2 şi 4 ani, soţia sa şi bona copiilor, a provocat, duminică, un accident pe DN 1, la intrarea în Timişul de Sus (Braşov). Trei persoane şi-au pierdut viaţa.
Vedeta de televiziune este cercetată pentru infracţiunea de omor din culpă şi riscă până la opt ani de închisoare.