Cu cât ar creşte preţurile la gaz şi electricitate, dacă piaţa s-ar liberaliza mâine. Estimare ACUE

02 09. 2019
plata_factura_tva_36277800

„Liberalizarea bruscă și completă a prețurilor pentru consumatorii finali va conduce către majorări cu aproximativ 50 RON pentru gaz, de la 110 RON/MWh, și cu aproximativ 100 RON pentru energia electrică de la 490 RON/MWh”.
Estimarea aparție Federației ACUE (Asociația Companiilor de Utilități), care grupează marii distribuitori și furnizori de energie electrică și gaze, și apare într-un document elaborat de Federație, în contexul în care se vorbește tot mai mult în acest timp despre re-liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică, care au fost re-reglementate de OUG 114/2018, coroborată cu OUG 19/2019.

În acest sens, pentru a se evita un impact al creșterii bruște a facturilor, în special la gaze, ACUE propune implementarea unor măsuri tranzitorii de redeschidere a pieţei.

Pentru segmentul de piață angro, ACUE vede ca scop creșterea lichidității, prin măsuri ca: Implementarea unui program de disponibilizare gaze (gas release) -calendar de tranzacţionare cu produse lunare, trimestriale, anuale; Îmbunătăţirea regulilor de echilibrare; Implementarea unor servicii de clearing ; Creşterea capacităţii de interconectare.
Pentru segmentul de furnizare, obiectivul este transferul integral al costului gazului în preţul final, iar asta s-ar putea face prin „îmbunătăţirea metodologiei de stabilire a tarifului de furnizare către clienţii finali pentru a transfera complet şi la timp preţul realizat pe piaţa angro”.

În final, un alt obiectiv al dereglementării se referă la protecţia eficientă a consumatorilor vulnerabili, iar măsurile ar fi: Îmbunătăţirea definiţiei pentru a corela toţi indicatorii relevanţi ; Parcurgerea unui proces de identificare; Stabilirea sursei de finanţare ; Stabilirea unui mecanism de subvenţionare dedicat.

Citește și:

România trebuie să modifice legile pe gaze în mai puțin de o lună, altfel va plăti amenzi de sute de mii de euro pe zi

După implementarea acestor măsuri ar trebui să se ajungă la „reducerea graduală a volumelor din producţie (de gaze-n.red.) oferite la preţ plafonat, la injectarea treptată a preţului de piaţă în plafonul de preţ, ceea ce va conduce în final la dereglementarea preţului angro, și la reducerea până la eliminare a obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate”.

După reglementările din cele două OUG, populația plătește energie electrică la preț reglementat de ANRE (produsă de Hidro-, Nuclearelectrica și Petrom, și gaze naturale tot la preț reglementat de ANRE, doar din producția internă, la prețul de 68 de lei/MWh. Însă, săptămâna trecută. Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților a votat în unanimitate abrogarea articolului 61 din OUG 114 care stabilea introducerea prețurilor reglementate la energia electrică și gazele naturale livrate populației, ceea ce, teoretic, redeschide calea re-liberalizării prețurilor, chiar dacă momentan procesul a fost stopat (Comisia de buget, care este raportoare, a amânat dezbaterea).

Recent, președintele ANRE, Dumitru Chiriță, a declarat că a primit de la Comisia Europeană sugestia ca această re-liberalizare a piețelor să se facă pe baza unui calendar, timp de 18 luni, sugestie cu care Autoritatea ar fi de principiu de accord.