Cu cât au crescut ratele la creditul ipotecar din cauza majorării ROBOR. Refinanţarea prin IRCC pare momentan o soluţie acceptabilă

24 10. 2021
credit_675849348576_72329700

Daca luăm în calcul un credit ipoetcar contractat la începutul trimestrului trei din 2018, de 250.000 de lei pe 25 de ani, o să avem o rată iniţială de circa 1.558 de lei. În 2018, ROBOR la 3 luni  era de 3,25%,iar dobânzile medii la creditele ipotecare de la băncile din România erau de 5,65%.

În septembrie 2021, rata ROBOR a 3 luni a fost foarte jos, de 1,5%. În aceste condiţii, luând în calcul și faptul că împrumutatul rambursase o parte din credit, soldul împrumutului era de 233.748 de lei, condiţii în care rata lunară a împrumutului era de 1.333 de lei, la o dobândă de 3,90%.

În octombrie 2021, ROBOR la 3 luni urcă la 2,2%, condiţii în care dobânda medie afişată de BNR ajunge la 4,60% pe an, iar ratele pentru acelaşi credit cresc la 1.421 de lei. Dacă împrumutatul decide să îşi refinanţeze creditul şi să aibă dobânda bazată pe IRCC, dobânda creditului rămas de rambursat devine 3,75%, iar rata de 1.314 lei. Menţionăm însă că la maximum 6 luni şi IRCC va creşte.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,08% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2021, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,25%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

La debutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 3,19%. În data de 15 octombrie 2020 indicele ROBOR la 3 luni era de 2,10% pe an, iar pe 4 ianuarie 2021, de 2,01%.Pe 22 octombrie 2021, ROBOR la 3 luni era 2,29%.

Creşterea ROBOR nu se va opri aici deoarece piaţa anticipează că BNR va creşte dobânda de politică monetară la fiecare şedinţă, ceea ce face ca ROBOR pe termen de 3 şi 6 luni să înglobeze deja majorările BNR. În acest context, ROBOR la 3 luni va încheia probabil anul cu valori în jurul cifrei de 2,5%, aşa cum Economica a scris aici.