Cu cât cresc alocațiile, până la urmă? Legea are șanse mari să intre marţi în Parlament

Economica.net
10 08. 2020
mama_7683495787667_05504500

Biroul permanent al Senatului a stabilit luni că plenul va avea loc marţi, ora 14.00.

Pe 30 iulie, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a afirmat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii este „o altă ipocrizie marca PNL”. Chestionat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii.

Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Senatul este prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor, notează News.ro.