Cu cât s-au ieftinit apartamentele în acest an
Spre comparaţie, în intervalul similar din 2012, preţurile s-au diminuat cu doar 0,4%, în timp ce declinul anual a fost de 1,3%. Faţă de iunie 2012, preţurile actuale sunt cu 5,4% mai mici.
Pe de altă parte, unele mari oraşe ale ţării au avut un comportament deosebit faţă de trendul resimţit pe plan naţional, consemnând chiar importante majorări de preţuri.
Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa sunt oraşele unde apartamentele s-au scumpit în prima parte a anului 2013.
Cluj-Napoca este primul pe listă, cu un plus de 3,8% pentru apartamentele noi şi vechi, de la o medie de 896 euro/mp, la începutul lui ianuarie, până la un prag de 930 euro/mp, la finele lui iunie. Valoarea actuală este cu 2,6% mai mică decât cea din aceeaşi perioadă a anului 2012. Avansul consemnat în primele şase luni din 2013 a fost generat în cea mai mare parte de segmentul apartamentelor noi care s-au scumpit cu 7,4%, de la 825 la 886 euro/mp.
În Timişoara, apartamentele vechi şi noi s-au scumpit cu 1,5%, în prima jumătate a anului, pornind de la o valoare de 785 euro/mp. Preţul actual, de 797 euro/mp, este la acelaşi nivel cu cel consemnat la finele lui iunie 2012. Avansul înregistrat de Timişoara în decurs de şase luni a fost dictat în mod exclusiv de proprietarii de apartamente vechi care şi-au majorat pretenţiile cu 3,1%, de la 769 la 793 euro/mp.
Şi Constanţa se numără printre oraşele cu o evoluţie pozitivă a preţurilor în prima jumătate a anului, majorarea fiind de 0,3%, de la 856 la 859 euro/mp. Valoarea actuală este cu 3,9% mai mică decât cea consemnată la mijlocul anului trecut. În Constanţa, trendul ascendent din prima parte a anului a fost susţinut de evoluţia preţurilor la apartamentele noi care s-au scumpit cu 2,1%, de la 864 la 882 euro/mp.
Capitala se situează pe primul loc în clasamentul reducerilor de preţuri din marile oraşe. Aici, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin de 3,9% la 6 luni, de la 1.138 la 1.093 euro/mp. Faţă de începutul lui iulie 2012, preţul mediu cerut la ora actuală pentru o locuinţă în Bucureşti, fie ea veche sau nouă, este cu 3,4% mai mic. În ultimele şase luni, cele mai afectate de scădere au fost locuinţele noi care s-au ieftinit cu 4,4%, de la 1.278 la 1.222 euro/mp. Proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti şi-au diminuat pretenţiile cu 2,7%, de la 1.046 la 1.018 euro/mp.
Ploieştiul este al doilea oraş în topul ieftinirilor, cu un minus de 3,8% la şase luni, de la 816 la 785 euro/mp. O bună parte din acest declin a fost consemnat chiar în luna iunie, când preţurile apartamentelor noi şi vechi din oraş s-au diminuat cu 2%, de la nivelul de 801 euro/mp atins în mai. Faţă de jumătatea anului trecut, valoarea actuală este cu 5,1% mai mică.
În Braşov, Indicele Imobiliare.ro indică o valoare de 835 euro/mp, în scădere cu 2,6% faţă de nivelul de 857 euro/mp, valabil la începutul acestui an. Faţă de acum 12 luni, preţul mediu cerut în prezent pentru o unitate locativă în Braşov este cu 2,1% mai mic. În prima parte din 2013 declinul a fost vizibil mai accentuat pe segmentul apartamentelor noi, acestea ieftinindu-se cu 3,2%, de la 923 la 893 euro/mp.