Cu cât se va scumpi petrolul dacă izbucnește un război între Iran și Israel – efectele asupra lumii ar putea fi mai dure decât cele din timpul marii crizei petroliere din 1973

Din 7 octombrie 2023, când Hamas a lansat mai multe atacuri coordonate împotriva Israelului, situația din Orientul Mijlociu a fost pe punctul de a degenera într-un conflict regional și poate global, scăpat de sub control. Însă. poate că niciun moment nu a părut mai periculos pentru regiune și pentru țările care au legături cu aceasta prin politică, economie sau prețuri la energie decât cele de acum. La 27 iulie, organizația teroristă libaneză Hezbollah, sprijinită de Iran, a ucis 12 copii și tineri într-un atac cu rachetă asupra unui teren de joacă din Înălțimile Golan ocupate de Israel. La 30 iulie, un atac aerian israelian l-a ucis pe Fuad Shukr, un important comandant militar al Hezbollah și consilier apropiat al liderului grupării, Hassan Nasrallah. La 31 iulie, forțele israeliene l-au asasinat pe șeful politic al organizației teroriste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh (oficial, Israelul nu a confirmat acțiunea, dar nici nu a negat-o), care se afla în Iran pentru a participa la investirea noului președinte, Masoud Pezeshkian.

Hamas, Hezbollah și Iran au jurat să se răzbune.

Conflictul Israelului cu Hamas este acum foarte avansat, deci posibilitatea unei escaladări dramatice a violenței din partea acestei organizații pare mai puțin probabilă decât din partea Hezbollah sau a Iranului însuși.

În ceea ce privește Hezbollah-ul libanez, lucrurile stau cu totul altfel, cu o forță de luptă de aproximativ 100 000 de persoane, un arsenal uriaș de arme, inclusiv până la 200 000 de rachete și proiectile, și toate acestea poziționate direct spre nordul Israelului. Organizația este, de asemenea, un beneficiar-cheie al ajutorului din partea Iranului în formarea luptătorilor săi și în furnizarea de rachete balistice neghidate cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune și de rachete balistice ghidate cu rază scurtă de acțiune, capabile să lovească toate centrele populate ale Israelului.

Iar istoricul său în războiul împotriva Israelului este remarcabil printre vecinii săi din Orientul Mijlociu, după ce a reușit să alunge forțele israeliene din Liban în 2000 și le-a combătut din nou în 2006, intrând de data aceasta într-un impas. O mobilizare completă a Hezbollah împotriva Israelului, concomitent cu un conflict în desfășurare pe un alt front împotriva Hamas, ar putea restrânge în mod semnificativ capacitățile de apărare ale Israelului. Iar situația ar piutea fi complicată și mai mult de potențialele atacuri aeriene ale Iranului asupra Israelului sau aportul forțelor suplimentare din Siria în nord-estul Israelului, susținute de armata iraniană și de grupurile proxie ai acesteia.

Ce opțiuni are Iranul

În cazul Iranului, sunt însă posibile mai multe alte opțiuni de represalii –  liderului său suprem, Ali Khamenei, a spus, după asasinarea lui Haniyeh, că Israelul s-a pregătit pentru o „pedeapsă aspră”.

Din perspectiva sectorului energetic, Iranul ar putea amenința cu perturbarea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, prin care se tranzitează aproximativ 30 % din petrolul mondial. Amenințări similare din trecut au provocat creșteri mari ale prețului petrolului. O amenințare mai puțin directă ar fi utilizarea forțelor sale proxy – rebelii Houthi din Yemen –  pentru a intensifica nivelul atacurilor asupra transportului de petrol în alte zone din regiunea Mării Roșii, ceea ce ar exercita, de asemenea, o presiune în creștere asupra prețurilor petrolului. De asemenea, Houthi ar putea fi folosiți pentru a lansa atacuri directe asupra instalațiilor petroliere ale Arabiei Saudite, așa cum grupul a amenințat recent că va face dacă Arabia Saudită va continua să permită avioanelor de război americane să utilizeze teritoriul său pentru lovituri militare împotriva grupului rebel yemenit. Ultima dată când rebelii Houthi au lansat atacuri majore coordonate împotriva Arabiei Saudite – la 14 septembrie 2019 împotriva instalației de prelucrare a petrolului Abqaiq și a câmpului petrolifer Khurais – producția de petrol a Arabiei Saudite a fost înjumătățită, provocând cel mai mare salt intraday al prețurilor petrolului din 1988 încoace.

Ca o măsură alternativă, Iranul ar putea extinde embargoul cerut anterior de către membrii islamici ai OPEC asupra exporturilor de petrol către aliații Israelului, nu doar către Israel însuși. Acest lucru ar reflecta exact ceea ce Arabia Saudită a făcut în 1973/74 față de țările care au sprijinit Israelul în timpul războiului de Yom Kippur cu Egiptul și Siria.

Atunci, pe măsură ce stocurile globale de petrol au scăzut, prețul a crescut dramatic, exacerbat de reducerea treptată a producției de petrol de către membrii OPEC în cursul acelei perioade. Prețurile gazelor au crescut, de asemenea, deoarece, din punct de vedere istoric, aproximativ 70 % din tranzacțiile cu gaze sunt determinate de prețul petrolului. Până la sfârșitul embargoului, în martie 1974, prețul petrolului crescuse cu aproximativ 267%, de la aproximativ 3 USD pe baril la aproape 11 USD . Aceasta, la rândul său, a alimentat focul unei încetiniri economice globale, resimțită în special în țările occidentale importatoare nete de petrol.

135 de dolari pe baril. Cel puțin?

Banca Mondială a schițat, la scurt timp după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, direcția în care o astfel de escaladare ar putea determina creșterea prețului petrolului. Instituția financiară a calculat că o „întrerupere mică” – adică o reducere a aprovizionării globale cu petrol cuprinsă între 500.000 și 2 milioane de barili pe zi – bpd (aproximativ la fel ca scăderea înregistrată în timpul războiului civil libian din 2011) – ar determina o creștere inițială a prețului petrolului de 3-13 %. O „întrerupere medie” – care implică o pierdere a aprovizionării de 3 până la 5 milioane bpd (aproximativ echivalentul războiului din Irak din 2003) – ar determina o creștere a prețului petrolului de 21-35%. Iar o „întrerupere mare” – care implică o scădere a aprovizionării de 6 până la 8 milioane bpd (similară cu scăderea înregistrată în criza petrolului din 1973) – ar duce la creșterea prețului petrolului cu 56-75%. La actualul preț de referință al petrolului Brent, de aproximativ 77 USD pe baril, aceasta ar însemna o creștere la aproximativ 120 – 135 USD pe baril.

Acestea fiind spuse, orice embargo semnificativ asupra exporturilor de petrol ale membrilor islamici ai OPEC către Israel și susținătorii săi cheie ar duce probabil la o scădere mult mai mare a aprovizionării globale cu petrol – și, în consecință, ar avea un efect mult mai mare asupra prețului petrolului decât s-a întâmplat în timpul crizei petrolului din 1973 și decât a calculat Banca Mondială.

Membrii islamici ai OPEC sunt Algeria, cu o rată medie de producție de țiței de aproximativ 1 milion de barili pe zi, Iran (3,4 milioane bpdi), Irak (4,1 milioane bpd), Kuweit (2,5 milioane bpd), Libia (1,2 milioane bpd), Arabia Saudită (9 milioane bpd) și EAU (2,9 milioane bpd). Aceasta înseamnă puțin peste 24 de milioane bpd – sau aproximativ 29% din producția globală medie actuală de aproximativ 82 de milioane bpd. În paralel cu un astfel de embargo, Iranul ar solicita cu siguranță forțelor sale proxy Houthi să intensifice atacurile asupra transportului de petrol în regiunea Mării Roșii și în jurul acesteia, pentru a crește și mai mult prețurile petrolului.

Nici America nici China nu vor un țiței foarte scump

Un factor-cheie care poate reduce riscurile unei escaladări incontrolabile – așa cum s-a întâmplat deja în mai multe rânduri de la 7 octombrie 2023 încoace – este faptul că niciuna dintre principale superputeri care susțin taberele opuse în acest conflict din Orientul Mijlociu nu dorește ca prețurile petrolului să crească mult mai mult față de nivelurile actuale. Principalul susținător al Israelului – SUA – are un interes de lungă durată în menținerea prețului petrolului Brent sub 75-80 USD pe baril. Prețurile care depășesc acest prag cresc semnificativ șansele ca economia să intre în recesiune.

Precedentul istoric a arătat că fiecare variație de 10 USD pe baril a prețului țițeiului duce la o variație de 25-30 de cenți a prețului unui galon de benzină, iar pentru fiecare 1 cent de creștere a prețului mediu pe galon de benzină, se pierde mai mult de 1 miliard USD pe an din cheltuielile de consum. Iar dacă economia SUA se află în recesiune la doi ani de la alegerile majore (prezidențiale sau intermediare), atunci șansele ca partidul aflat la putere să câștige sunt reduse dramatic. De la sfârșitul Primului Război Mondial până în 2018, președintele american în exercițiu a câștigat realegerea doar o dată din șapte astfel de ocazii – și chiar și aceasta este discutabilă).

China, principala superputere care susține Iranul, dorește, la fel ca SUA, ca prețul petrolului să se tranzacționeze la limita inferioară a nivelurilor recente. Începând din 2017, China a fost cel mai mare importator de țiței din lume, care este esențial pentru redresarea sa economică mult așteptată după perioada devastatoare din timpul pandemiei. În consecință, deși se bucură de reduceri substanțiale ale prețurilor petrolului oferite de Rusia, Iran și Irak, pentru a numi doar trei dintre principalii săi furnizori, cu cât prețul inițial înainte de aplicarea reducerii este mai mic, cu atât este mai bine pentru Beijing.

Cel puțin la fel de important pentru China este faptul că economiile occidentale rămân principalul său client al exporturilor, SUA reprezentând încă peste 16 % din veniturile sale din exporturi. Potrivit unei surse de securitate energetică de rang înalt din Uniunea Europeană, contactată în exclusivitate de OilPrice.com, daunele economice pentru China – direct prin propriile sale importuri de energie și indirect prin afectarea economiilor principalelor sale piețe de export din Occident – ar crește în mod periculos dacă prețul petrolului Brent ar rămâne peste 90-95 USD pe baril pentru mai mult de un sfert de an.