Cu cât se vinde un kilogram de carne de miel în pieţele din ţară, cu zece zile înainte de Paşte

Economica.net
20 04. 2016
miel_94178400

Creştinii nu concep masa de Paşte fără friptură de miel, drob, stufat sau borş, iar materia primă a intrat deja în pieţe. Ofertele sunt diverse, de la oraş la oraş, iar preţurile pentru sărbătorile pascale din acest an vor fi în general aceleaşi ca şi cele de anul trecut.

În hala Obor din Bucureşti a fost aliniat în cârlige primul lot de miei, iar un kilogram de carne se vinde cu 22,9 lei – 23,9 lei.

Mielul autohton, care are preţuri similare cu cele de anul trecut, este concurat în pieţe şi în magazine de cel din Noua Zeelandă, Germania, Siria, Norvegia sau Turcia, care costă dublu, adică şi 40 de lei kilogramul.

Comercianţii spun că nu vor rămâne cu mielul de import în galantare pentru că are aproape de două ori mai multă carne în carcasă.

Dar nici ciobanii noştri nu mai au doar o singură piaţă de desfacere. Exportul mieilor în ţările arabe s-a reluat din aprilie, iar dacă cererea pe piaţa din ţară va fi mai mică, oierii vor vinde animalele la arabi.

Ciobanii spun că la export carnea de miel se vinde cu 10 lei kilogramul în viu, iar pe piaţa internă preţul va fi undeva la 12-15 lei.

În majoritatea pieţelor din ţară, carnea de miel costă în medie 20 de lei kilogramul. În multe oraşe, oferta este însă redusă deocamdată. În piaţa centrală din Buzău, dar şi în Arad, de exemplu, nu au apărut încă vânzătorii de carne de miel.

ALBA

În pieţele din judeţul Alba, mielul costă între 10 lei pe kilogram, în viu, şi 20 de lei pe kilogram, tăiat.

BRAŞOV

Un kilogram de carne de miel în pieţele din Braşov costă între 22 şi 25 de lei, preţ similar celui de anul trecut.

CLUJ-NAPOCA

În pieţele din Cluj-Napoca, kilogramul de carne de miel ajunge până la 25 de lei, ceva mai ieftine fiind organele de miel, care au preţuri între 20 şi 25 de lei pentru un kilogram.

CONSTANŢA

În principalele pieţe din municipiul Constanţa nu au apărut miei la vânzare, iar comercianţii spun că acest lucru se va întâmpla în zilele următoare pentru că vânzările cele mai mari se înregistrează cu o săptămână înainte de Paşte.

Din 21 aprilie, Primăria Constanţa lansează, în două pieţe, programul „Preţul corect la carnea de miel”, prin care producătorii sunt scutiţi de preţul de tarabă şi vor vinde carnea de miel cu cel mult 23 de lei pe kilogram. Până în prezent, 46 de producători s-au înscris în program.

CRAIOVA

În piaţa centrală din Craiova, carnea de miel se vinde cu 18-20 de lei kilogramul. Crescătorii de animale primesc deja comenzi pentru comercializarea mieilor vii, preţul pe kilogram variind între 9 şi 12 lei.

GALAŢI

În cea mai mare piaţă din municipiul Galaţi, carnea de miel se vinde cu 26 de lei kilogramul, în timp ce organele de miel costă 15 lei kilogramul. Mai ieftină este carnea de berbecuţ – 22 de lei kilogramul.

În pieţele din cartiere, carnea de miel este mai scumpă – 27,30 lei kilogramul, în timp ce muşchiul de miel costă 38,5 lei kilogramul. În galantarele magazinelor se găseşte şi carne de oaie, o pulpă costând 27,25 lei kilogramul, o fleică 15 lei kilogramul, iar gâtul de oaie – 18 lei pentru un kilogram.

IAŞI

La Iaşi, carnea de miel se vinde în pieţe cu preţuri între 20 şi 23 de lei, similare cu cele de anul trecut.

MIERCUREA CIUC

În piaţa din Miercurea Ciuc, oferta de miel nu este bogată, deocamdată fiind un singur producător, care vinde cu 18 lei kilogramul de carne de miel şi care aduce o dată pe săptămână câte doi sau trei miei tăiaţi.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, preţul cărnii de miel este comparabil cu cel din anii trecuţi, iar cei care vând în Halele Centrale cer 25 de lei pe kilogramul de carne.

SIBIU

La Sibiu, carnea de miel se vinde în pieţe cu preţuri cuprinse între 20 şi 22 de lei kilogramul.

TIMIŞOARA

În pieţele din Timişoara, carnea de miel se vinde la preţuri ce pornesc de la 25 de lei şi ajung până la 27 de lei, preţurile fiind similare cu cele de anul trecut.

VASLUI

La Vaslui, un kilogram de miel în carcasă se vinde cu 25 de lei, la singurul comerciant din piaţă. Reprezentanţii Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine susţin că preţul va scădea până la 20-22 de lei kilogramul, în săptămâna Paştelui, când vor apărea mai mulţi comercianţi pe piaţă.

Conform datelor statistice, în ţară sunt cam 7-8 milioane de miei de vânzare, iar de Paşte se vând circa un milion.