Cu ce ţintim intrarea în zona euro: salarii mici, taxe mari pe muncă, populaţie neinstruită şi îmbătrânită

„Aderarea la zona euro e cel mai important anunţ făcut în acest an. Magnitudinea acestui proiect este similară celorlalte două proiecte strategice, aderarea la NATO şi UE. 2019 este o ţintă foarte, foarte ambiţioasă, nu imposibil de realizat”, a declarat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, , în cadrul conferinţei Emerging Funding for the Real Economy.

Viceguveratorul Bogdan Olteanu spune că ţinta de aderare fixată ar trebui să fie dincolo de orice dimensiune politică.

„România şi-a asumat că va trece la folosirea monedei euro în momentul în care va fi pregătită – este o obligaţie. Din momentul în care a fost luată decizia politică de aderare, dimensiunea politică dispare”, spune oficialul Băncii centrale. Olteanu mai spune că trebuie „să ne pregătim pentru a adera mai bine decât au făcut-o alte ţări”.

România este încă departe de nivelul ţărilor din uniunea monetară şi are mult de recuperat, într-un ritm foarte susţinut dacă vrea să atingă ţinta de aderare din punct de vedere al criteriilor de conergenţă reală.

„Probabil că PIB per capita trebuie să crească de la 60% la 70-75% din nivelul UE. Pentru asta România trebuie să crească cu 8% nominal, şi cu 5% real, dacă luăm în calcul o inflaţiei de 3%, în condiţiile în care ţările din zona euro cresc cu rata inflaţiei, cu 2%”, a declarat Dan Bucşa, economist la UniCredit Londra.

Dacă ne uităm, însă, în urmă, vom veda că România a fost un performer slab, adaugă Bucşa. Media creşterii anuale de după 1989 este de 1%.

Ritmul reformelor a fost slab, şi după anii de boom în care au veni multe investiţii de afară, nesustenabile, investiţiile străine directe au scăzut puternic după 2008, ceea ce a creat un gap de finanţare. Acesta a arătat că nivelul ISD era corelat cu creşterea economică.

O oportunitate pentru contribuţia la creşterea PIB ar putea veni din fonurile europene, spune Bucşa.

„România poate, teoretic, să absoarbă 36,6% din PIB, la nivelul anului 2020. Asta înseamnă aproximativ 5%din PIB pe an. Dacă se adaugă la ISD, atunci vedem că România are o şansă pe care nu trebuie să o rateze (…) România este printre ţările cu cele mai mari nevoi. Mai este loc pentru ISD în România.”, spune Bucşa, care crede că pieţele vor penaliza rapid greşelile României.

Salarii mici, de chinez, populaţie îmbătrânită, de european vestic

Dacă din punct de vedere macro economic, România arată bine, după anii de criză, o anaiză fundamentală arată multe probleme structurale greu de surmontat. Piaţa munci arată reale probleme.

Salariile au rămas aproape de nivelul din 2008, cu efecte nefaste asupra consumului populaţiei.

„Salariul în 2008 era de patru ori mai mare decât în China, acum sunt aproape egale. O creştere foarte lentă a salariilor deprimă consumul, nu vom putea avea o creştere a consumului cu creşteri de 2-3% a salariilor”, spune Bucşa. Economistul mai susţine că taxarea în România nu este printre cele mai mari din lume, în general, dar că este foarte ridicată taxarea muncii. Acesta îndeamnă la reducerea impozitării muncii, mai degrabă decât reducerea TVA.

Apoi, mai este şi problema îmbărânirii populaţiei şi a nivelului de instruire.

„Populaţia îmbătrâneşte, în special în România şi Polonia (…) Este o problemă pentru că salariile vor trebui impozitate mai mult, dacă vrem să plătim pensii în continuare”, spune Bucşa. Acesta a mai arătat că între ţările din regiune Polonia este ţara cu cei mai mulţi angajaţi instruiţi, în timp ce România este ţara cu cei mai puţini, şi că există o corelaţie între nivelul de instruire şi nivelul PIB.

Ţările emergente ştiu să îşi instruiască oamenii până la 14 la 18 ani, în licee, în timp ce ţările mature ştiu să le ofere studii universitare. Acest lucru are două consecinţe, spune Bucşa, migraţia „creierelor”, aşa numitul „brain drain” şi lipsa investiţiilor cu valoare adăugată mare.

Şomajul mascat din agricultură

„Reducerea ratei de participare a forţei de muncă a fost cea mai mare problemă în anii ’90, acum şomajul este o problemă. Mai este şi problema şomajului latent. Mai mult de 30% din populaţie lucrează în agricultură, aceştia produc maximum 10% din PIB în anii buni”, adaugă Bucşa.

Şi Bogdan Olteanu este de părere că avem o problemă. Dacă românii nu se vor face copii mai mulţi, atunci s-ar putea să fim nevoiţi să importăm forţă de muncă. „Va trebui atinsă reforma pragului de imigraţie. Dacă nu ne decidem să facem mai mulţi copii, aşa cum s-au hotărât francezii”, spune Olteanu.

Acesta mai crede că trebuie ca oamenii din zona rurală să vină la oraş, să lucreze în zonele industriale, dacă nu chiar să locuiască acolo.