Concurenţi pentru Dacia Duster. Cine se va bate cu SUV-ul românesc
SUV compact, ieftin şi bun. Aceasta a fost cheia succesului pentru Dacia Duster. După ce vânzările au arătat că reţeta celor de la Renault a fost una extrem de eficientă şi alţi constructori au început să dezvolte SUV-uri compacte ieftine.
Dacia Duster se vinde în America de Sud, Rusia şi India sub marca Renault. La finalul acestui an, Duster va ajunge şi în Marea Britanie, marcând revenirea Daciei în Albion după 30 de ani de absenţă.
Ford (EcoSport), Mahindra (XUV 500) şi Volkswagen (VW/Skoda) se pregătesc să atace segmentul unde Dacia Duster are o cotă de piaţă consistentă.
Cu excepţia SUV-ului indian, toţi concurenţii lui Duster vor avea preţuri mai mari decât SUV-ul Dacia.
Mahindra XUV500 – Concurent în Europa şi în India
Mahindra XUV500 are un motor de 2,2 litri turbo diesel de 140 de cai putere, cutie de viteze manuala în 6 trepte si tractiune integrala cu diferential pentru ca soferii sa-si aleaga daca vor sa ruleze 4×2 sau 4×4. Prima ţara din Europa în care va fi disponibil chiar din acest an XUV500 va fi Spania, acolo unde Dacia are vânzari consistente.
SUV-ul indian va fi disponibil în doua variante, W6 si W8, ambele au în echipare ESP, jante de aluminiu, DVD Player si sistem de navigatie. De asemenea, indienii se lauda cu suspensii independente frâne pe discuri pe fiecare roata si esapamentul dublu.
Preturile pentru Mahindra XUV500 nu au fost comunicate înca, dar este clar ca indienii vor să atace cota de piaţa a Daciei Duster.
Ford EcoSport – Mai scump, dar mai sofisticat
SUV-ul citadin va fi construit pe aceeasi platforma ca B-Max si are sanse sa fie produs la uzinele de la Craiova. Ford Ecosport va fi comercializat pentru început în India si Brazilia. Americanii estimeaza o productie de 2 milioane de automobile anual. Modelul va ajunge si în Europa. Preţurile nu au fost comunicate, dar SUV-ul vine ca un răspuns la Renault Duster şi Mahindra XUV 500 pe pieţele din America de Sud şi India.
Ecosport va ajunge în 110 tari si va avea sub capota motoarele EcoBoost de 1 litru si 118 cai putere care vor fi produse la Craiova.
VW/Skoda SUV compact
Grupul german pregateste un SUV care va concura cu Duster, pentru început, pe piata din India. Germanii nu au anunţat dat exactă a lansării pe piaţa din Europa.
Modelul va iesi pe piata pâna în 2013 si vine ca un raspuns al grupului german la Renault Duster si Ford Ecosport. Nu se stie daca modelul va fi comercializat sub marca VW sau Skoda. Sau chiar ambele.
Volkswagen a construit deja înca o linie de montaj la uzina de la Aurangabad. Divizia indiana a Skoda, detinuta de concernul german, se ocupa de dezvoltarea modelului.
Ideea unui SUV Skoda nu este una noua. În vara anului 2011, jurnalistii olandezi vorbeau despre planul cehilor de a construi un SUV mai mare decât Yeti care s-ar putea numi Bigfoot si ar fi destinat tarilor emergente – Rusia, China si India, citând surse din interiorul companiei.
India pare a fi locul pentru lansarea unui SUV compact ieftin. Multi constructori vad în dezvoltarea modelelor din segmentul SUV-urilor compacte o reteta de succes.
Transformarea Skoda este esentiala pentru planurile VW de a devansa General Motors, lider în 2011, si Toyota Motor ca cel mai mare producator de automobile la nivel mondial, pâna în 2018.
Viitorul lui Duster
Urmatoarea generaţie a Dusterului apare în 2017. Pâna atunci Dacia are alte planuri cu SUV-ul. Înainte de primul facelift, Duster se înnoieşte cu o ediţie specială. Duster Delsey este bazat pe versiunea LAUREATE şi are un aspect mai agresiv, mai dinamic: jante de aluminiu, oglinzi cu ornamente de culoare gri metalizat, eşapament cromat, o culoare specială şi materiale, ornamente şi culori noi pentru interior. Facelift-ul ar putea veni în urmatorii doi ani.
De asemenea, Dacia ar putea reînvie modelul „papuc” care a fost unul dintre cele mai bine vândute modele ale constructorului român.
Sursa foto: autobild.de, credit Larson
De data aceasta va fi ceva mai mare pentru că în 2014 ar putea să apara o varianta Duster Pick-up. Vincent Carré, director de gama Entry in cadrul grupului Renault, a declarat la Salonul Auto de la Geneva din 2011 ca grupul este in „discutii de fezabilitate” pentru posibila intrare in productie a unui model Pick Up. Duster Pick Up ar putea înlocui Logan Pick Up, care va fi scos din productie. Si vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, a declarat ca SUV-ul Duster va da nastere unor derivate noi de caroserie în viitorul apropiat. Renault nu a comunicat în mod oficial daca proiectul este deja demarat.
Dacia a vândut anul trecut, la nivel global, 343.233 maşini, iar cel mai vândut model a fost Duster cu 161.203 unităţi, reprezentând 47% din producţie. În România, Dacia a vândut 7.249 de SUV-uri.