Cu Hummer-ul peste Logan, la propriu GALERIE FOTO
Să struneşti mai mulţi cai odată poate fi o problemă, mai ales dacă este vorba despre cai-putere şi dacă te-ai urcat la volan băut. A simţit-o pe piele lui un şofer din Gura Humorului care, băut fiind, a pierdut controlul volanului într-un sens giratoriu în care intrase cu viteză, a sărit peste trotuarul din faţa unui hotel şi s-a suit peste o maşina aflată în parcare.
După accident şoferul a plecat, iar după şase ore s-a prezentat la sediul Poliţiei, unde a fost testat cu etilotestul. El avea o alcoolemie de 0,31 la mie. Bărbatul a spus că nu a mai consumat niciun fel de băuturi alcoolice după momentul producerii accidentului.
Şoferul în vârstă de 35 de ani a fost amendat şi i s-a suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile.