Cu mașina electrică de la București la Chișinău: Kaufland inaugurează în premieră stații pe ruta de peste 500 de kilometri

După lansarea primei rețele publice de stații de încărcare rapidă pentru mașinile electrice, cu alimentare gratuită pentru clienți, dezvoltată cu scopul de a sprijini deplasarea cu grijă față de mediu, Kaufland România anunță extinderea proiectului printr-o investiție proprie de peste 150.000 de euro în noi puncte de alimentare ce vor fi inaugurate în premieră pe ruta București - Chișinău.
Economica.net - J, 30 iul. 2020, 14:48
Cu mașina electrică de la București la Chișinău: Kaufland inaugurează în premieră stații pe ruta de peste 500 de kilometri

Compania continuă astfel investițiile în sectorul ecologic de transporturi și contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri sustenabile pentru România.

Noua rută va oferi peste 500 km ce pot fi parcurși responsabil și va trece prin București, Buzău, Focșani, Bacău, Iași (în parteneriat cu Renovatio) și în final Chișinău. Stațiile sunt tip Fast Charge și vor oferi încărcare rapidă prin 3 tipuri de prize: CCS și ChaDeMo (DC până la 50 KW), cât și încărcare normală cu priză Type 2 (AC până la 22 KW).

Datorită acestor porturi, stațiile de încărcare vor fi compatibile cu tipurile actuale de automobile 100% electrice, precum și cu cele Plug-in Hybrid. Mai mult, acestea sunt operate exclusiv de Kaufland și sunt puse de companie la dispoziția clienților săi în mod gratuit, cu respectarea unor condiții, din dorința de a susține transportul eco.

Culoarul cuprinde în total șase stații de încărcare în parcările magazinelor Kaufland din orașele Bucureşti (Bulevardul Theodor Pallady, nr. 51) Buzău (str. Frăsinet, nr. 15), Focșani (Bulevardul Brăilei 102), Bacău (str. Narciselor, nr. 17), Iași (str. Teodor Râșcanu, nr. 6A) și Chișinău.

Recent, tot în regim propriu, a fost pusă în funcțiune și stația din parcarea magazinului Kaufland din Dej (Str. Vîlcele, Nr. 2B). Proiectul de mobilitate electrică va continua cu instalarea de stații în toate magazinele care se vor deschide până la sfârșitul acestui an financiar.

,,De la inaugurarea primei rețele publice de încărcare rapidă a mașinilor electrice din România, acum patru ani, pusă la dispoziție de Kaufland în mod gratuit, am construit an de an rețeaua, ajungând cu această extindere, la o acoperire de 23 de orașe. Autonomia în deplasarea cu mașini eco înseamnă viitor. La început, visul nostru era să avem rute care traversează România. Am obținut acest lucru, iar acum, patru ani mai tarziu, ne extindem rețeaua la nivel internațional, în premieră, dezvoltând un cordon de transport ecologic între București și Chișinău. Suntem cu totul dedicați dezvoltării sustenabile și în tot ceea ce facem sprijinim comunitatea să se bucure de un viitor mai aproape”, menționează Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.

Piața autoturismelor electrice și hibride din România este în continuă expansiune. În anul 2019, creșterea segmentului de autoturisme electrice a fost de 150,3%, de 2,5 ori mai mult decât în 2018, iar în cazul celor hibride s-a remarcat o creștere de 79,7%, conform ultimului raport al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...