Parteneriat Revolut – Meridian Taxi. Se va putea plăti cu cardul la terminale Revolut în cele peste 1.000 de taxiuri Meridian

Din 15 iunie toate taxiurile Meridian vor fi echipate cu POS-uri portabile de la Revolut pentru a permite clienților să poată plăti cu orice tip de card. Deocamdată toate taxiurile comandate din și pentru Otopeni oferă clienților posibilitatea de a-și plăti cursa taxi cu cardul la POS-ul Revolut deținut de șoferul de taxi, dacă în prealabil a optat pentru această opțiune. Parteneriatul încheiat între cele două companii permite aplicarea generalizată a acestui serviciu.
Gabriela Ţinteanu - mie, 29 mai 2024, 15:09
Parteneriat Revolut – Meridian Taxi. Se va putea plăti cu cardul la terminale Revolut în cele peste 1.000 de taxiuri Meridian

Revolut Business și Meridian Taxi au încheiat un parteneriat care va contribui la creșterea flexibilității financiare a furnizorului de servicii de mobilitate urbană în capitală. Meridian Taxi este prima companie din această industrie care încheie un acord cu Revolut Business pentru a-și echipa flota de 1.000 de vehicule cu terminale de plăți Revolut Reader.

Cu dispozitivul pus la dispoziție de Revolut, șoferii de taxi vor avea la îndemână un mijloc de încasare de plăți care le va permite pasagerilor să achite cursele atât cu cardurile fizice, cât și cu cardurile virtuale integrate în portofele electronice, oriunde, oricând, simplu și fără bătăi de cap. Meridian Taxi introduce, pe lângă echipamentul de încasare plăți, și o nouă metodă de checkout la plata cu cardul, Revolut Pay.

Revolut se așteaptă ca serviciul să se extindă în rândul persoanelor juridice. Saloane de înfrumusețare, cafenele și o mare companie de turism sunt deja clienți

„Suntem încântați să anunțăm acest important parteneriat cu Meridian Taxi, care a devenit unul dintre primii clienți ai Revolut Business ce va folosi la scară extinsă produsele noastre de acceptare de plăți, Revolut Reader și Revolut Pay. Ne-am propus ca prin serviciile de plăți pe care le oferim să ajutăm firmele românești să încaseze banii pentru serviciile prestate într-un mod sigur, facil și la costuri competitive.

Ne așteptăm să vedem tot mai multe tipuri de companii, de diferite dimensiuni, de la rețele de comerț alimentar sau de haine la mici comercianți de produse de larg consum, restaurante sau frizerii, cum adoptă aceste servicii de încasare plăți de la consumatori, prin metode de plată avansate și soluții care le fac viața mai ușoară.

Vedem cum tot mai multe companii românești au încredere în Revolut Business pentru a se dezvolta, pentru a-și extinde operațiunile în afara României sau pentru a-și reduce costurile bancare și vom continua să aducem și mai multe soluții pentru clienții din acest segment, a declarat Iulian Boia, Sales Manager România.

Directyorul Revolut Business a arătat că deja există o serie de cafenele, saloane de înfrumusețare și chiar o mare companie de tursim din România care utilizează deja POS-urile Revolut Reader, mulți dintre ghizii agenției de turism fiind deja echipați cu aceste terminale de plată. Momentan, Revolut nu are voie încă să facă public numele agenției de turism.

Modelele Tesla, introduse în flota de peste 1000 de mașini ale Meridian, sunt toate adaptate la acceptarea plății cu cardul prin terminalele Revolut

„Meridian Taxi și-a concentrat în ultimul an eforturile în direcția transformării într-un furnizor de servicii de calitate și promotor al noilor tehnologii. Parteneriatul nostru cu Revolut este un pas major în această direcție, oferind clienților posibilitatea de a plăti cursele rapid și sigur prin soluția POS oferită de Revolut. Acest parteneriat rezolvă o problemă importantă a taximetriei din București – achitarea curselor de taxi direct cu cardul.

Șoferii noștri pot accepta acum plăți electronice în mașină, oferind astfel o modalitate de plată modernă și convenabilă pentru clienți. Prin această colaborare, dar și prin alte acțiuni suplimentare – cursuri de customer experience cu șoferii Meridian, îmbunătățirea flotei cu autovehicule moderne și altele – ne propunem să schimbăm percepția asupra serviciilor de taxi din capitală, stabilind noi standarde de calitate și inovație în industria noastră. Suntem mândri să facem parte din această transformare digitală și să oferim clienților noștri o experiență îmbunătățită și de încredere”, a comentat Dan Boabeș, antreprenor român, deținător al companiei Meridian Taxi.

Din 15 iunie 2024, toate taxiurile Meridian vor fi echipate cu POS-uri portabile de la Revolut pentru a permite clienților să poată plăti cu orice tip de card. Deocamdată toate taxiurile comandate din și pentru Otopeni oferă clienților posibilitatea de a-și plăti cursa taxi cu cardul la POS-ul Revolut deținut de șoferul de taxi, dacă în prealabil a optat pentru această opțiune, Astfel, circa 60% dintre comenzile de taxi care vin de pe Otopeni sunt pentru plata cu cardul.

Dan Boabeș a declarat totodată că noua flotă a companiei Meridian conține deja toate cele trei modele de automobile verzi marca Tesla existente pe piață. Acestea au fost adaptate cu ajutorul Tesla România pentru a primi plata cu cardul prin terminalele Revolut.

Ce costuri implică utilizarea acestui POS portabil de la Revolut

După cum a declarat Iulian Boia, costul acestui mic POS portabil, Revolut Reader este de 248 de lei, plătiți la achiziție. ”Nu există abonament lunar sau limită minimă de tranzacții sau de valori a plăților lunare. Se pot face și doar două trei tranzacții pe lună. Singurele costuri sunt cele aplicabile pe fiecare tranzacție, indiferent de valoarea sa: 0,8% plus 0,12 lei. Comparativ cu celelalte comisioane percepute de bănci, ne plasăm într-o zonă bună”, a declarat Boia.

Potrivit unui studiu Dynata realizat la comanda Revolut în rândul a 1.000 de respondenți, din piața locală, 69% dintre românii întrebați preferă fintech-urile și băncile digitale pentru că acestea sunt intuitive și ușor de folosit, 42% pentru că astfel economisesc bani, 33% pentru că așa câștigă timp, 26% pentru că pot face mai mult decât obișnuitele tranzacții bancare sau, în aceeași proporție, pentru că astfel pot beneficia de diferite bonusuri la încasarea salariului. Chiar dacă numerarul încă mai este folosit de români pentru cumpărături, peste 21 milioane de carduri erau active în primul semestru al anului trecut (sursa: Banca Națională a României).

Datele interne ale Revolut arată că transportul este una dintre principalele categorii de cheltuieli pentru utilizatorii români, cu o creștere de 64% a sumei totale a tranzacțiilor și cu 57% a numărului de tranzacții efectuate, în trim. I 2024 față de același trimestru din 2023. Plățile către companii de taxi și servicii de mobilitate cu autoturisme de lux au crescut cu 18% ca sumă totală în trim. I 2024 vs trim. I 2023, și cu 12% ca număr de tranzacții, în aceeași perioadă.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul la sistemul financiar internaţional" şi a reduce finanţarea efortului de......
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost suplimentat, joi, de Guvern cu 723 de milioane de lei ...
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor eligibile pentru Programul de digitalizare a administrației publice locale
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că începând de joi va semna primele 1.000 ...
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul ...