Dacia Sandero a ajuns cea mai vândută mașină din Europa în 2023

Înmatriculările de mașini din iulie, cu rezultate slabe pentru Tesla Model Y și bătălia Volkswagen T-Roc - Dacia Sandero pentru prima poziție, au avantajat modelul mărcii românești. După primele șapte luni din 2023, Dacia Sandero este lider al înmatriculărilor din Europa.
Robert Stan - vin, 18 aug. 2023, 09:04
Dacia Sandero a ajuns cea mai vândută mașină din Europa în 2023

Datele preliminare colectate de DataForce de pe piețele europene arată că, în iulie 2023, Volkswagen T-Roc a fost cel mai înmatriculat automobil nou, cu circa 3.500 de unități în fața modelului Dacia Sandero. În aceeași lună Tesla Model Y s-a clasat doar pe poziția 21 în clasamentul înmatriculărilor.

În urma acestui rezultat, Dacia Sandero ocupă prima poziție în clasamentul primelor șapte luni din 2023, cu mai bine de 9.000 de unități peste Tesla Model Y.

Conform DataForce, în a șaptea lună a anului 2023 clasamentul înmatriculărilor de mașini noi are pe primul loc modelul Volkswagen T-Roc, comercializat în 16.864 de unități. Pe locul 2 se află Dacia Sandero – model al mărcii românești produs la uzinele din Maroc – cu 15.356 de unități, în timp ce poziția a treia este ocupată de Renault Clio, cu 14.953 de unități.

În Top 10 al lunii iulie se mai află, în ordine, Volkswagen Golf, Volkswagen Tiguan, Ford Puma, Peugeot 2008, Skoda Octavia, Toyota Yaris și Kia Sportage. Este demn de remarcat faptul că Volkswagen are nu mai puțin de trei modele între primele zece, iar Ford Puma – vehicul produs exclusiv în România, la uzina Ford Otosan din Craiova, a urcat până pe locul 6 grație unei majorări a înmatriculărilor cu 85,5% față de aceeași lună a anului trecut. Un alt model produs exclusiv în România, Dacia Duster, s-a aflat în iulie 2023 pe locul 13 în preferințele europenilor cu 11.426 de unități.

De asemenea, se observă căderea în clasament a Tesla Model Y, vehicul care, după ce a stat luni bune în vârful ierarhiei înmatriculărilor de mașini noi, luptându-se acolo cu Dacia Sandero, a căzut în iulie până pe locul 21. Europenii au înmatriculat în a șaptea lună a anului doar 9.775 de astfel de vehicule.

Grație unei majorări cu 23,3% a înmatriculărilor cumulate pentru primele șapte luni, până la 131.582 de unități, Dacia Sandero conduce autoritar clasamentul. După ce a stat luni bune în umbra Tesla Model Y, vehiculul mărcii românești din grupul Renault a beneficiat și de vânzările slabe ale modelului electric american în a șaptea lună a anului.

Tesla Model Y

Depășit de Dacia Sandero în clasamentul înmatriculărilor cumulate din perioada ianuarie – iulie 2023, modelul Tesla Model Y se mulțumește, deocamdată, cu poziția a doua. Vehiculul a fost achiziționat în acest an de 122.404 europeni.

La mică distanță de „americanul” Model Y se află Volkswagen T-Roc. SUV-ul german a fost înmatriculat în primele șapte luni din acest an în 120.587 de exemplare, valoare care îl plasează pe locul 3 în clasamentul european după Dacia Sandero și Tesla Model Y.

Top 10 este completat, în ordine, de Opel Corsa (110.946 unități), Peugeot 208 (109.652 unități), Renault Clio (109.149 unități), Volkswagen Tiguan (98.446 unități), Volkswagen Golf (96.983 unități), Toyota Yaris Cross (96.959 unități) și Dacia Duster (91.456 unități).

În clasamentul cumulat al perioadei ianuarie – iulie 2023, Ford Puma ocupă poziția a 13-a cu 86.634 de unități.

Citește și:
– Tesla Model Y și Dacia Sandero conduc clasamentul vânzărilor de mașini din Europa în 2023
– Dacia a vândut la nivel mondial 345.432 vehicule în prima jumătate a lui 2023. Toate modelele au înregistrat creșteri

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...