Cuba caută investitori la forumul de la Davos
„Ne simţim într-o situaţie normală”, a răspuns ministrul cubanez al Comerţului Exterior, Rodrigo Malmierca, întrebat de reporterul AFP despre această vizită cvasi-inedită la Forumul de la Davos organizat în fiecare an în staţiunea de ski din Alpii elveţieni.
În urmă cu un an, această reuniune selectă a directorilor de companii şi decidenţilor politici era catalogată de presa comunistă cubaneză drept „un show mediatic într-un loc în care se face gargară cu cuvinte frumoase”.
În prezent însă Cuba, care în acest an celebrează 60 de ani de la revoluţie, este angajată într-un proces de „actualizare” a modelului său economic, pentru a folosi termenii folosiţi de oficialii de la Havana. Chiar şi preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, a admis în urmă cu câteva zile că „bătălia cea mai importantă” pentru ţara sa este redresarea economiei, care în 2018 a înregistrat o creştere de 1,2%, cu mult sub avansul de 5% necesar pentru o dezvoltare veritabilă a insulei.
„Cuba urmează o politică de actualizare a modelului său economic, care presupune în special diversificarea schimburilor economice cu exteriorul”, a explicat Rodrigo Malmierca, fost ambasador în Belgia şi la Naţiunile Unite. Această nouă politică constă în acordarea companiilor cubaneze, care vor rămâne în proprietatea statului, a „unui anumit grad de independenţă” în funcţionarea lor, în extinderea rolului proprietăţii private în anumite sectoare şi în atragerea de investiţii străine, a precizat oficialul cubanez.
Prezenţa lui Rodrigo Malmierca la Forumul de la Davos „ilustrează această noutate, sau, pentru a folosi retorica regimului cubanez, această voinţă de actualizare a modelului economic”, subliniază Gaspard Estrada, specialist în America Latină la Institutul de Studii Politice din Paris.
Precedenta vizită a unui responsabil cubanez la Davos datează din 1995, când vice-preşedintele de atunci, Carlos Lage, a participat la reuniunea anuală organizată în staţiunea de ski din Alpii elveţieni.
„Rămâne însă de văzut dacă aceste vizite vor permite transformarea modelului economic cubanez, cu atât mai mult cu cât preşedintele Donald Trump tinde să îşi radicalizeze poziţiile iar una din principalele sale baze electorale sunt pensionarii din Florida”, cei mai ostili regimului de la Havana, subliniază Gaspard Estrada.
Aceasta cu atât mai mult cu cât economia cubaneză este afectată în continuare de terna problemă a embargoului pe care SUA l-au impus Cubei din 1962.