Cuba se oferă să îşi ramburseze datoriile către Cehia în rom
Purtătorul de cuvânt al Ministerul ceh de Finanţe, Michal Zurovec, a precizat că autorităţile de la Havana au propus să ramburseze datoria de 276 de milioane de dolari în sticle de rom. Dacă propunerea se va concretiza, Cehia va avea suficient rom cubanez pentru un secol, având în vedere că, potrivit datelor statistice, anul trecut Cehia a importat din Cuba rom în valoare de două milioane de dolari.
Cu toate acestea, Michal Zurovec a precizat că Guvernul de la Praga ar prefera ca autorităţile cubaneze să ramburseze, cel puţin o parte din datorie, în numerar. Aceste datorii datează din perioada în care atât Cuba cât şi fosta Cehoslovacie făceau parte din blocul comunist.
Potrivit BBC, Cuba ar fi oferit şi varianta rambursării datoriilor în medicamente însă având în vedere că produsele farmaceutice din Cuba nu sunt autorizate în Uniunea Europeană, plata în rom ar putea fi mai uşor de aranjat.
Havana Club este una din cele mai populare mărci de rom produse în Cuba. Cu aproape patru milioane de lăzi vândute în 2012-2013 în 120 de ţări din întreaga lume, este a cincea marcă de rom din lume. Franţa şi Germania sunt cele mai mari pieţe pentru această marcă de rom cubanez.