Cuc: 160 de kilometri de pe Coridorul 4 feroviar şi peste 300 de vagoane CFR vor fi modernizate

În România vor fi modernizate în acest an peste 300 de vagoane de călători, compania CFR Călători având alocare bugetară dublă pentru modernizarea vagoanelor, a declarat marţi Răzvan Cuc. Ministrul Transporturilor a mai spus că în acest an se va finaliza modernizarea a 160 de kilometri de pe Coridorul 4 feroviar.
Economica.net - mar, 30 apr. 2019, 12:11
Cuc: 160 de kilometri de pe Coridorul 4 feroviar şi peste 300 de vagoane CFR vor fi modernizate

„Anul acesta se vor moderniza peste 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar, bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reforma Feroviară, cât şi prin CFR Călători” a afirmat ministrul Transporturilor, la finalul vizitei pe care a făcut-o într-un tren de călători InterRegio pe traseul Bucureşti-Constanţa.

Răzvan Cuc s-a declarat mulţumit de condiţiile de călătorie existente în traficul feroviar.

„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum arată condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adica foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a apreciat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai spus că în acest an se va finaliza modernizarea a 160 de kilometri de pe Coridorul 4 feroviar.

„În execuţie avem tot Coridorul 4 în momentul de faţă, mai puţin secţiunea Braşov – Sighişoara, unde avem contestaţie. Tocmai de asta am şi militat pentru acea ordonanţă privind achiziţiile pe care am primit nenumărate observaţii de la Ministerul Justiţiei, tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coşlariu – Simeria până la Gurasada. Deci Coridorul 4 practic va fi modernizat şi se va circula cu viteză, aşa cum am circulat şi pe acest tronson Bucureşti – Constanţa: 160 de kilometri la oră pentru transportul de călători şi 120 de kilometri pentru transportul de marfă” a afirmat Răzvan Cuc.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...