Cuc: Pentru prima dată după mulţi ani, companiile CFR au bugete generoase

Economica.net
01 04. 2019
CFR Călători

„Pentru prima dată după mulţi ani, companiile CFR, fie că vorbim de CFR Călători, CFR Infrastructură sau Autoritatea pentru Reformă Feroviară, au bugete generoase. Pentru programul de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii feroviare şi staţiilor de cale ferată a fost alocată suma de 3,8 miliarde de lei. Banii vor fi utilizaţi pentru continuarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare a căii ferate pe tronsonul Gurasada – Simeria, finalizarea, recepţionarea şi darea în exploatarea la parametrii proiectaţi a 150 de kilometri aflaţi pe tronsonul Simeria-Sighişoara, 81,6 milioane de lei vor fi alocaţi pentru continuarea lucrărilor de reabilitare pentru poduri şi podeţe, lucrări pentru îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi demararea de lucrări de construcţie linie nouă şi electrificare”, a spus ministrul în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, 400 de milioane de lei de la bugetul de stat vizează reparaţiile capitale.

„Avem şi investiţii noi, dar şi reparaţii capitale finanţate tot de la bugetul de stat, peste 400 de milioane de lei. De asemenea, avem şi programul de achiziţii materiale, servicii şi lucrări de întreţinere şi reparaţie curentă a infrastructurii feroviare publice în valoare de 200 de milioane de lei. În documentul sinteză privind politicile şi programele bugetare pe termen mediu pe anul 2019 au fost prevăzute 350 de milioane de lei pentru a achiziţiona utilaje şi echipamente pentru activitatea de reparaţii capitale şi reabilitare executate în regie proprie de CFR. În încheiere, mesajul meu de final este adresat românilor: în calitatea mea de ministru al Transporturilor vă asigur că pentru obiectivele propuse voi sta, dacă este nevoie, zi şi noapte pe şantiere”, a susţinut şeful de la Transporturi.

Moţiunea simplă pe Transporturi, intitulată „Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3”, iniţiată de PNL şi PMP, a fost dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri.