Cultele acreditate ca furnizori de servicii sociale vor primi din 2018 subvenţii de la bugetul de stat

Economica.net
30 08. 2017
10410943_1536413906576327_7533414068352711562_n_29595800

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Executivul a aprobat, în acest sens, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.

Conform sursei citate, posibilitatea cultelor de accesare a subvenţiilor de la bugetul de stat era reglementată încă din anul 2011, prin Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, dar până în acest an nu au fost modificate Legea nr. 34/1998 şi normele de aplicare a acesteia.

Noul act normativ stabileşte că, în situaţia în care pe parcursul anului se suplimentează creditele bugetare pentru acordarea de subvenţii, Ministerul Muncii va avea posibilitatea să încheie convenţii pentru subvenţionarea acelor centre de servicii sociale care, deşi au întrunit punctajul minim necesar de 60 de puncte, nu au putut fi finanţate începând cu prima lună a anului din cauza neîncadrării în limita bugetului aprobat. Tot din 2018, în cazul în care legea bugetului de stat pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobată, poate fi încheiată o convenţie provizorie pentru o lună, mai precizează sursa citată.

Hotărârea de Guvern mai prevede posibilitatea de alocare în întregime a sumei destinate programului, iar unităţile de asistenţă socială situate pe ultima poziţie în clasament – după aplicarea criteriilor de departajare pentru cele care obţin acelaşi punctaj – pot primi subvenţii diminuate, cu încadrarea în bugetul aprobat.

Programul de subvenţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială funcţionează neîntrerupt de peste 17 ani, atât cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cât şi cu fonduri de la bugetul local, menţionează Guvernul.

În acest moment, în registrul furnizorilor de servicii sociale acreditaţi sunt înregistrate 1.387 de asociaţii şi fundaţii şi 127 de culte care au obţinut certificat de acreditare. Aproape jumătate din serviciile sociale pentru care MMJS a eliberat licenţă de funcţionare, adică 1.206, sunt ale furnizorilor privaţi de servicii sociale, care includ asociaţii, fundaţii, culte, precum şi 64 de operatori economici cu scop lucrativ, arată comunicatul.