Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale

Profitul se îndepărtează de cultivatorii americani de grâu şi mulţi dintre ei nu se aşteaptă la o situaţie de echilibru (break even) în 2024, în condiţiile în care oferta consistentă la nivel mondial ţine preţurile la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în timp ce costurile cu echipamentele şi transportul rămân la un nivel ridicat, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 18 apr. 2024, 09:22
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale

Chris Tanner, un fermier din Kansas, principalul stat american pentru producţia de grâu, spune că anul acesta va trebui să recolteze cu cel puţin 10 busheli de grâu (aproximativ 300 de kilograme) mai mult decât anul trecut de pe fiecare acru de teren (0,4 hectare) doar pentru a ajunge la situaţia de echilibru. „Mi-e greu să vă spun cum mă simt fără să par un ţăran furios cu furca în mână. Mă simt ca şi cum aş munci degeaba să cultiv un produs superior”, spune Chris Tanner.

Un studiu realizat de Universitatea din Kansas arată că fermierii din acest an au nevoie de o producţie de aproximativ 60 de busheli de grâu de pe fiecare acru de teren, precum şi un preţ de 6,26 dolari pentru fiecare bushel pentru a ajunge la echilibru, cu mult peste preţurile locale care variază între 5 şi 5,80 dolari per bushel. În zona de câmpie a SUA grâul de toamnă este recoltat în lunile iunie şi iulie.

Consiliul Internaţional al Cerealelor prognozează o recoltă record de cereale în anul agricol 2024-2025, ceea ce sporeşte îngrijorările referitoare la o supra-aprovizionare mondială.

Chiar dacă mărimea recoltei de grâu a SUA va deveni mai clară în săptămânile următoare, Departamentul american al Agriculturii (USDA) a anunţat luni că 55% din culturi sunt într-o stare bună până la excelentă, cel mai ridicat nivel pentru acest moment al anului de după 2020.

Costurile cu producţia şi transportul grâului american rămân ridicate comparativ cu grâul din regiunea Mării Negre şi Europa, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la competitivitatea pe termen lung a exporturilor americane.

SUA sunt al cincilea exportator mondial de grâu, după ce în ultimii ani ţara a pierdut teren în faţa liderului Rusia şi a altor producători. Piaţa mondială este atât de competitivă încât uneori companii americani au cumpărat grâu din Europa pentru a profita de preţurile scăzute. USDA estimează că importurile de grâu în sezonul agricol actual se vor ridica la 18 milioane de busheli, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

USDA se aşteaptă ca, în termeni nominali, veniturile fermierilor americani să scadă cu aproape 40 de miliarde de dolari comparativ cu situaţia de anul trecut, după ce au scăzut şi în 2023, pe fondul diminuării subvenţiilor directe plătite de guvern, în timp ce costurile de producţie cresc iar livrările mari de cereale şi oleagionase duc la scăderea cotaţiilor.

Cultivatorii şi-au redus achiziţiile şi reparaţiile de echipamente pentru a rămâne pe linia de plutire, în timp ce continuă să planteze grâu deoarece este o componentă crucială a rotaţiei culturilor, în pofida preţurilor scăzute. „Fermierii nu au altă alegere decât să cultive grâu”, spune Ryan Ellis, care cultivă grâu în statul Dakota de Nord. Culturile mai profitabile, precum leguminoasele, pot fi însămânţate numai în anumite zone. „Rotaţia culturilor dictează plantarea de grâu. Te simţi ca şi cum ai fii forţat să însămânţezi grâu, dar ce altceva poţi să faci?”, spune Ryan Ellis.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...