Cultivatorii de sfeclă sunt interesați să preia fabrica de zahăr Tereos din Luduș și vor să înceapă negocierile cu firma franceză
La discuțiile de la sediul ministerului au participat reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduș” și ai Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.
„În cadrul discuțiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluțiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei și-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș, păstrarea locurilor de muncă de acolo și continuarea activității de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu
În cadrul discuțiilor de astăzi, 13 mai 2022, reprezentanții fermierilor și-au luat angajamentul să înceapă negocierile pentru preluarea unității de la compania franceză, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În Transilvania se regăsesc circa 500 cultivatori din zona fabricii, care au investit în maşini şi utilaje, specifice cultivării și recoltării sfeclei de zahăr. Aceștia s-au văzut în situația de a nu mai avea cui vinde sfecla pentru care și-au pregătit terenurile încă de anul trecut. Cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.