Cum a ajuns o familie din Maramureş să deschidă o pensiune în Insulele Maldive

Corina şi Mihai Mulea au fost pentru prima oară în Maldive în urmă cu opt ani, iar paradisul din Oceanul Indian i-a impresionat atât de mult încât şi-au dorit să se întoarcă. Chiar dacă nu ştiau foarte multe despre construcţii sau turism, cei doi şi-au urmat visul şi au deschis anul acesta o pensiune, prima investiţie românească din acest stat insular.
Andrada Ghira - lun, 13 iul. 2015, 21:03
Cum a ajuns o familie din Maramureş să deschidă o pensiune în Insulele Maldive

La circa 6.700 de km de Baia Mare, pe insula Dharavandhoo din atolul Baa din insulele Maldive, familia Mulea poate spune că are o a doua casă.

În urmă cu opt ani, Corina şi Mihai au ales insulele Maldive pentru luna de miere, la fel ca mulţi turişti români care aleg destinaţiile exotice pentru luna de miere. După prima călătorie în Maldive, a urmat cea de-a doua, dar de data asta nu au mai ales un resort, ci au preferat să stea într-o pensiune pe o insulă locuită de băștinași. Au avut astfel acces mai uşor la cultura şi obiceiurile localnicilor. Dorinţa şi visul de a reveni pe plajele cu nisp fin sărutat de ape albastre s-a păstrat, iar în urmă cu doi ani, cei doi soţi se gândeau serios cum ar putea să-şi deschidă o pensiune în insule.

Corina Mulea lucrează în cadrul unei companii care produce profiluri extrudate din aluminiu, iar soţul este medic veterinar. S-au documentat şi găsit pe internet un partener pentru a putea deschide pensiunea, şi asta pentru că în Maldive, doar localnicii au dreptul de a deţine terenuri şi proprietăţi.
„Practic, am intrat într-un parteneriat pentru că nimeni în afară de locuitori nu poate deţine terenuri sau imobile. Şi atunci, am facut un parteneriat cu un localnic: el a intrat în business cu terenul şi casa, care a aparţinut bunicului, iar noi cu banii pentru renovare, pentru tot”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Corina Mulea.

În ultimii doi ani, ideea deschiderii pensiunii a prins rădăcini. Cei doi soți au investit timp și energie în alegerea locației, au explorat mai mulți atoli și insule, iar pe lângă partea de informare, proiectare și acte, s-a lucrat efectiv şase luni, la renovarea şi amenajarea pensiunii. Localnicul este cel care se ocupă de afacere la faţa locului, iar de la distanţă, cei doi soţi se ocupă de rezervări și oferte pentru turişti, le oferă informaţii despre ce pot face acolo şi la ce să se aştepte. De la deschiderea din februarie, pe lângă turiştii din Italia, Suedia, Ucraina, Franța şi Germania, au fost şi români care le-au călcat pragul pensiunii.

Cu renovarea casei nu le-a fost uşor. Cei doi au fost nevoiţi să mergă până în Sri Lanka pentru mobilier. „A fost destul de greu cu materialele de construcţie, pentru că pe marea majoritatea le-am luat de acolo, aprovizionarea cu materiale pe insulă era anevoioasă, venea un vapor pe săptămână și dacă uitai ceva, totul se devansa cu o săptămână, dar a trebuit să mergem în Sri Lanka pentru a cumpăra mobila, gresia, faianţa, pentru că nu se găseau în Maldive. Am mers în Sri Lanka pentru că era mai aproape”, ne-a mai povestit Corina Mulea. Investiţia s-a ridicat la câteva zeci de mii de euro, însă acestea se fac în continuare. Cei doi vor să cumpere o a doua barcă pentru activităţile de pescuit, şi de fiecare dată când pleacă din România, pleacă cu bagaje multe. Aşa au dus de aici perne, lenjerii şi chiar tablouri.

Cât costă şi ce poţi face la pensiunea din Maldive a maramureşenilor

Pensiunea, numită Hibaru Fishing Lodge, are o capacitate de 14 locuri în patru camere duble şi două camere triple. Preţurile pentru o cameră dublă sunt de 90 dolari/persoană/noapte. Iar de aceşti bani turiştii au parte de trei mese şi băuturi răcoritoare, o excursie pe o insulă nelocuită, o partidă de pescuit noaptea, o excursie la snorkeling. Echipamentul de pescuit este inclus.

Pescuitul este unul din punctele lor forte. Aici peștii sunt uriași și se găsesc în număr mare, iar lupta cu un astfel de exemplar lasă amintiri pentru o viață. O altă atracție este unicitatea zonei pentru pasionații de scufundări: aici este singura rezervație naturală din Maldive și singura zonă din lume unde sunt aglomerări foarte mari de diavoli de mare (manta ray) și rechini balenă (whale shark).

Biletele de avion se achiziţionează de fiecare turist în parte, însă Corina Mulea poate oferi turiştilor informaţii despre cum se poate ajunge cel mai bine în insulă, şi asta pentru că a fost acolo deja de cel puţin zece ori. Cât despre mâncare, aceasta este gătită de un bucătar local, cu produse din zonă. Nu veţi mânca pizza sau paste. În prezent, cinci angajaţi lucrează acum la pensiune, pe salarii mai mari decât minimul din România.

„Folosim de pe insulă toate reursele, tot ce se poate. De când s-a făcut pensiunea şi de cand suntem acolo, s-a văzut un boom. S-au mai deschis două, trei pensiuni deţinute de localnici, zona s-a dezvoltat. Se vede şi prin magazinele de mâncare: s-au mărit, aduc produse diferite şi europene. Înainte erau doar cât un chioşc, mai spune Corina Mulea, care s-a întors săptămâna trecută din Maldive.

Chiar dacă nu toate au mers ca pe roate, cei doi soţi au depăşit meomentele de cumpănă pentru a ajunge la ceea ce-şi doreau. „Este destul de greu, pentru că lucrezi de departe, fără să le înţelegi limba, cultura. Ne-am dorit să facem asta, dar am întâmpinat foarte multe greutăţi. Au fost dăţi în care am zis Gata, teminăm, asta este, cât am pierdut am pierdut, dar după cinci minute, am zis, Stai puţin, ăsta e visul nostru, asta vrem să facem!”, mai povesteşte Corina Mulea.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată în apropierea polului de birouri din nordul Bucureștiului, zona a atras......
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ocoli sancţiunile Occidentului
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ...
Companiile ruseşti au început să folosească bitcoin şi alte monede digitale în plăţile lor internaţionale, după ...