Într-un context pandemic în care firmele românești caută sprijin pentru supraviețuire, pentru Guvernul Orban noul plan de absorbție de capital străin a fost mai important decât sprijinirea companiilor locale. Printr-o campanie ce pare să aibă un caracter antinațional, Statul Român a sprijinit sau a fost părtaș la prăbușirea companiilor locale, autohtone sau cu capital național prin politici, precum acordarea unui tip de ajutor de stat, care a avut și continuă să aibă impact grav asupra mediului concurențial local, așa cum este textul de lege al HG 807/2014.
Deși legea părea una gândită în avantajul dezvoltării economiei locale, de la demararea acestei scheme de ajutor de stat au existat îngrijorări dacă alocarea acestor sume de bani importante ar trebui condiționată și de resursele beneficiarilor, mai ales că o mare parte dintre beneficiarii acestui ajutor de stat au fost companii multinaționale ca Bosch, Arctic, Pirelli, Leoni, Dacia sau Airbus care, în principiu, poate că erau în măsură a își dezvolta afacerile și fără sprijinul statului.
Efectul impulsionării investițiilor străine gestionat greșit cu efect în defavoarea companiilor autohtone
Ordonanța de urgență HG 807/2014, prin care guvernul Orban intenționa să stimuleze creșterea ISD-urilor (investiții străine directe) devine și noua condamnare a companiilor autohtone și mai mult un sprijin al companiilor străine. Un exemplu de stimulare greșită a investițiilor de către stat e cazul parteneriatului Karcher – Electroargeș care se încheie în favoarea companiei germane și în detrimentul companiei românești. Karcher decide, ca și efect al acordării unor ajutoare de stat prin care a fost în măsură a își dezvolta propriile unități de producție, încetarea începând cu anul 2021 a relației contractuale cu Electroargeș, după mai bine de 18 ani de colaborare. Prin simpla susținere financiară din partea statului, CER Cleaning Equipment SRL (compania paravan a Karcher) poate ajunge în poziția de a elimia astfel Electroargeș în activitatea de producție a aspiratoarelor.
Impactul HG 807/2014 asupra parteneriatului
Subsidiara Karcher, CER Cleaning Equipment S.R.L., se află pe lista companiilor care accesează ajutorul de stat și dezvoltă prima unitate de producție. Având expertiza și cunoașterea mediului de lucru de la Electroargeș, Karcher decide să transfere în propria ”grădină” toată producția de aspiratoare profesionale, care până atunci erau produse de către compania românească. Consorțiul german Karcher notifică compania românească Electroargeș încă din anul 2016 care produce efecte dezastroase imediate în prețul acțiunilor Electroargeș de la Bursa de Valori București.
Practic, acest avantaj concurențial pe care legea H.G. nr. 807/2014 îl impunea ca fiind interzis prin acordarea finanțării era ignorat de Karcher prin transferul la o companie subsidiară, demonstrând practic cum ajutorul de stat a condus la închiderea unei activități similare cu Electroargeș, afectând mediul concurențial.
Conform textului din Ghidul Solicitantului, condițiile sunt foarte clare privind “Impactul acordării ajutorului de stat asupra mediului concurențial”.
Karcher a beneficiat astfel de ajutor de stat deși există concurență directă între subsidiara acesteia CER Cleaning Equipment SRL și Electroargeș pentru a fabrica produsele marca Karcher, care, în principiu, afecta posibilitatea acestei din urmă societăți de a beneficia de ajutor de stat, în măsura în care acordarea acestuia ar fi afectat pe Electroarges, din moment ce H.G. nr. 807/2014 impunea condiția ca prin ajutorul de stat să nu fie afectată concurența.
Totodata, pentru cea de-a doua fabrică Karcher din localitatea Curtea de Argeș pe care o deschide în octombrie 2021, Karcher a accesat în anul 2019, încă un ajutor de stat în baza H.G. nr. 807/2014, în valoare de 7.180.000 Euro.
Rezultatul
Karcher dezvoltă două noi unități cu sprijinul financiar al statului român, prin care ajunge la o cifră de afaceri de 110 mil. de euro în 2021 și estimează că va ajunge la 170 de mil. de euro în 2022. Ca o strategie de utilizare a know how-ului, a specialiștilor, a resurselor și angajând ca director general pe zona României a domnului Ion Bican, după ce acumulase o experiență anterioară de 14 ani în cadrul Electroargeș, Karcher își elimină fostul partener pe care își baza producția atât din relația contractuală cât și din mediul concurențial.
Electroargeș, în schimb, care prin clauza anterioară de restricție de concurență, s-a bazat pe producătorul german ca principal motor al producției, pierde principalul client, care se dezvoltă prin suplimentul financiar oferit de stat, fiind nevoit să renunțe la 500 de angajați, scade dramatic la Bursa de Valori București (simbol bursier ELGS) și încheie anul 2020 rezultate mult sub așteptări.