Cum a ajuns un banal ou să încurce calculele Băncii Naţionale a României
„Ştiţi că acest indice (de inflaţie – n.r.) este format din câteva sute de produse şi grupe de produse. Acest grafic ne arată că gruparea preţurilor care cresc în toate cele trei trimestre s-a majorat. Ce mai observăm este că cresc şi preţuri cu o pondere mare în indicele preţurilor de consum. Avem şi creşteri de preţuri în ultimul trimestru care au fost mai mari de 12%. Deci avem o creştere foarte mare de aproape 15% la un singur produs. Este vorba de ou. Este adevărat că preţurile la ouă au crescut peste tot în Uniunea Europeană, nu numai în România”, a declarat Mugur Isărescu la prezentarea Raportului asupra inflaţiei.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere la 2,7% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior.
Un eveniment mai puţin obişnuit a dus la aceste schimbări de calcule. Oul are o pondere importantă în cadrul calculării inflaţiei, pentru că e considerat un aliment condumat des de români, şi astfel are un loc însemnat în bugetul familial.
Prețul ouălor a crescut la poarta fermei cu 24% în octombrie 2017, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, această situație fiind determinată de „criza fipronilului” din luna august, care a distorsionat piața în toată Europa.
Fipronilul este un ingredient obișnuit în produsele veterinare împotriva puricilor, păduchilor și căpușelor. Produsul poate afecta ficatul, glanda tiroidă și rinichii dacă este consumat în cantități mari și este considerat ”moderat toxic” pentru om de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Însă este strict interzis la animalele destinate consumului uman. Substanţa a fost găsită în găinile din Olanda, Franţa, Marea Britanie, Germania şi alte pieţe, iar fermierii au fost obligaţi să sacrifice păsările. Fără outoare, oul a devenit mai rar, iar preţul lui a explodat.
Marii crescători de păsări de la noi, grupaţi în asociaţia profesională Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) au spus presei că în luna octombrie 2017, ouăle s-au vândut, în medie, cu 36 de bani pe bucată, fără TVA, la poarta fermei, însă în magazine prețul a sărit de 80 de bani pe bucată, acesta fiind înainte de criza amintită, undeva la 50 de bani pe ou. În vară, ouăle s-au vândut la poarta fermei, fără TVA, în medie cu 18 bani pe bucată.
“Creșterea prețului la poarta fermei, în medie pe cele 28 state membre UE, a fost de circa 40% în perioada analizată, în timp ce în România, în aceeași perioadă, prețul oului la poarta fermei a crescut cu 24%”, spune UCPR.
În țările vecine României, prețul oului de consum la poarta fermei a crescut cu circa 30% în Ungaria, 23% în Polonia, 23% în Bulgaria, iar cele mai mari creșteri de prețuri în UE se înregistrează în Grecia — 151%, Germania — 81%, Belgia — 55% și Spania — 51%, arată o analiză UCPR.
Din estimările făcute de crescătorii de păsări din România, piața ouălor de consum se va regla abia în lunile februarie — martie 2018.
Producția anuală de ouă din România se ridică, în medie, la circa 1,36 de miliarde de bucăți.