Cum a deschis Bursa de la Bucureşti prima zi după alegerile parlamentare

Bursa de la Bucureşti evolua indecis la deschiderea sesiunii de luni, într-o piaţă liniştită, în care jucătorii nu au reacţionat la rezultatul alegerilor parlamentare.
Economica.net - lun, 10 dec. 2012, 09:57
Cum a deschis Bursa de la Bucureşti prima zi după alegerile parlamentare

După primele 30 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa de asemenea aproape de nivelul sesiunii de vineri, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere uşoară, cu 0,15%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 10:30, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în urcare cu 0,12%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,33%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, se situa aproape de nivelul de la finalul săptămânii trecute.

Jucătorii au transferat acţiuni de 307.000 lei (67.000 euro).

Potrivit rezultatelor parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, USL a obţinut pentru Camera Deputaţilor 58,63%, ARD – 16,69%, PP-DD 13,53% şi UDMR 5,31%, după numărarea voturilor din 81,49% din secţii. Pentru Senat USL a primit 60,03% din voturi, ARD 16,95%, PP-DD 14,18%, iar UDMR 5,4%.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României