Cum a fost evitată o pană generalizată de curent precum cea din ’77, care ar fi produs României pagube de miliarde de euro
Totodată, Hidroelectrica a anunţat vineri că urmează să acţioneze în judecată Transelectrica şi CEZ din cauza încercării de a transfera în sarcina sa o parte din răspunderea pentru pana de curent care i-a afectat miercuri pe consumatorii din zonele de nord ale județelor Vâlcea şi Argeş, inclusiv pe marii consumatori industriali din Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel.
„Încercarea de a transfera o parte din răspundere pentru incidentul din reţea în sarcina Hidroelectrica este tendenţioasă şi prejudiciabilă, urmând să acţionăm în judecată pe cei doi operatori de transport şi distribuţie pentru prejudiciile materiale şi morale suferite”, au spus reprezentanţii Hidroelectrica.
Potrivit lor, exploatarea grupurilor hidroenergetice de pe Olt, Arges şi Dâmboviţa la putere nominală nu este de natură să producă dezechilibre în reţeaua de transport şi distribuţie, acest regim de exploatare fiind unul normal atât din punct de vedere tehnico-energetic, cât şi comercial.
„Cei doi operatori au obligaţia de a asigura capacitatea de transport şi distribuţie pe un astfel de regim de exploatare pentru orice interval orar din cele 8.760 de ore ale unui an calendaristic şi să asigure şi o rezervă de transport suplimentară peste regimul de exploatare la nominal al tuturor producătorilor şi consumatorilor racordaţi la reţeaua de transport a SEN”, au adăugat reprezentanţii producătorului de energie.
Ei au mai spus că informarea comună Transelectrica- CEZ este construită pe un neadevăr. „În data de 01.06.2016 Hidroelectrica funcţiona cu amenajarea Olt Mijlociu la o putere de doar 380 MW, mult sub puterea nominală de transport de 450 MW alocată Hidroelectrica. Acest regim de exploatare pentru 1 iunie 2016 a fost notificat Transelectrica cu o zi înainte, respectiv pe 31 mai 2016. Deci fluxurile de putere generate de Hidroelectrica au fost cu 70 MW sub puterea nominală de transport, nefiind de natură să creeze dezechilibre în reţea”, au explicat reprezentanţii Hidroelectrica.
Potrivit lor, o atare „dezinformare” este de natură să transfere atenţia opiniei publice de la cei în drept responsabili către Hidroelectrica, care nu numai că nu are nicio culpă, dar a şi reactionat în timp real de la declanşarea avariei în reţeua de transport şi distribuţie prin pornirea grupurilor de la centralele proprii, neafectate de incident în scopul compensării dezechilibrelor de reţea.
„Astfel, progresiv într-un interval de circa 6 minute am pornit grupurile hidroenergetice Lotru-Ciunget (510 MW), Raul Mare Retezat (220 MW), Gâlceag (70 MW), Şugag (70 MW), restabilind deficitul de putere de 380 MW deconectaţi de pe reţeua CEZ şi 100 MW de pe reţeau Transelectrica, evitând astfel o pană generalizată de curent, similară cu cea înregistrată în 1977 şi care putea să genereze pagube de miliarde de euro României”, au subliniat reprezentanţii Hidroelectrica.
„Este inadmisibil ca într-o perioadă în care sunt atenţionări şi notificări de coduri galbene, portocalii şi roşii de depăşire a debitelor multianuale şi de inundaţii pe mai multe bazine hidrografice din ţară, Transelectrica să-şi indisponibilize o linie de 220 KV de la Arefu-Argeş în vederea toaletării copacilor. O astfel de operaţiune se poate efectua în orice alt interval de timp, când nu există atenţionari hidrologice”, au conchis reprezentanţii Hidroelectrica.
Redăm mai jos comunicatul de presa emis de Transelectrica şi CEZ din data de 2.06.2016 privind avaria din reţeaua de transport şi distribuţie energie electrică produsă în data de 1.06.2016 pe raza judeţelor Vâlcea şi Argeş.
„În data de 01.06.2016, în jurul orei 16:00 a avut loc un eveniment în reţeaua de alimentare cu energie electrică din zona judeţelor Vâlcea şi Argeş care a condus la rămânerea fără alimentare cu energie electrică a consumatorilor din zonele de nord ale celor două județe, precum și a marilor consumatori industriali din municipiile Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel.
Valoarea totală a consumului nealimentat a fost de aprox. 170 MW. Totodată, a fost întreruptă o producție de cca. 630 MW aferentă centralelor hidroelectrice de pe râurile Olt, Argeș şi Dâmboviţa, precum și CET Govora.
Evenimentul s-a produs în condiţiile:
– retragerii din exploatare pentru lucrări accidentale a unei linii de înaltă tensiune din reţeaua de transport a energiei electrice;
– apariției unor fluxuri de putere mari atât în rețeaua de transport, cât și în reţeaua de distribuție a energiei electrice, generate de o producție de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeș şi Dâmboviţa ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.
În aceste condiţii au declanşat o linie de 220 kV din reţeaua de transport a energiei electrice şi unele linii de 110 kV din reţeaua de distribuţie.
Interventia echipelor operative şi a personalului de comandă operativă din cadrul centrelor de dispecer CEZ DISTRIBUŢIE şi TRANSELECTRICA a fost promptă, pentru a restabili alimentarea staţiilor de transformare a energiei electrice din zonele afectate, astfel încât toţi consumatorii să fie realimentaţi în timpul cel mai scurt.”
Ulterior transmiterii acestui comunicat, cele două companii au emis o precizare în care au menţioant că „apariția unor fluxuri de putere mari în rețeaua de transport și în reţeaua de distribuție a energiei electrice, generate de producția crescută de energie din centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeș şi Dâmboviţa ca urmare a nivelului crescut de hidraulicitate, NU reprezintă cauza generatoare a evenimentul, ci doar una din condițiile care descriu situația reală existentă în momentul apariției evenimentului”.
„Interpretarea conform căreia această condiție reprezintă o atribuire a răspunderii pentru producerea evenimentului către producătorul de energie electrică HIDROELECTRICA SA aparține exclusiv unei părți a presei, în realitate această situație nereprezentând un regim de funcționare în afara limitelor normale”, au adăugat reprezentanţii celor două companii.