Cum a influenţat deschiderea magazinului Ikea Pallady dezvoltarea de proiecte rezidenţiale în zonă

De obicei apariţia în anumite zone ale orașului a unui proiect important atrage atenția și altor dezvoltatori. Astfel, inaugurarea noului magazin Ikea Pallady a atras după sine investiții în proiecte rezidențiale care vor beneficia inclusiv de serviciile parcului comercial din zonă, care include, pe lângă magazinul Ikea și un hypermarket Auchan, un Metro sau un magazin de jucării Jumbo. 
Răzvan Zamfir - lun, 12 aug. 2019, 19:52
Cum a influenţat deschiderea magazinului Ikea Pallady dezvoltarea de proiecte rezidenţiale în zonă

Ocolit deocamdată de marile proiecte de birouri, singurele fiind Timpuri Noi Square al Vastint și Olympia Tower din zona Decebal, estul Bucureștiului e gazda multor proiecte de retail, precum mallurile ParkLake, aflat în portofoliul Sonae Sierra, Mega Mall și Iris Shopping Center, deținute de NEPI Rockcastle, dar și alte parcuri de retail, precum cel în care a fost deschis Ikea Pallady, plus proiecte rezidențiale, zona fiind urmărită de dezvoltatori încă înainte să se deschidă magazinul Ikea.

Astfel, în ultimele luni au solicitat aprobarea PUZ două proiecte rezidențiale majore, unul de 500 de apartamente, dezvoltat de Terra Nova Construct, deținută de familia Bucur, care la toamnă vrea să lanseze construcția proiectului care va necesita o investiție de câteva zeci de milioane de euro. Proiectul va lua locul fostei stații de mixturi asfaltice de pe strada Victor Brauner, din spatele Metro Pallady, care ocupa o suprafață de teren de circa 14.000 mp.

Și familia primarului sectorului 3, Robert Negoiță, a solicitat aprobarea pentru PUZ-ul unui proiect de 2.500 de apartamente, cu 12 blocuri a câte 12 etaje, cu zonă comercială, birouri, galerii comerciale și o parcare cu 11 etaje. De altfel, de numele familiei Negoiță e legat și proiectul rezidențial Palladium Residence, cu 800 de apartamente, dezvoltat tot în regiune.

Un alt proiect gigant care se construiește în regiune va include, la finalizare, 5.000-6.000 de apartamente, iar dezvoltatorii Robertino Georgescu și Dan Drăgulin s-au extins treptat din zona de sud, în mai tot Bucureștiul cu proiecte rezidențiale, care, potrivit dezvoltatorului, a construit din 2010 și până în prezent mai mult de 3.000 de apartamente, cu o valoare totală de piață de 170 milioane de euro.

Tot în zona Pallady, e în dezvoltare Romco Rezidențial, care aparține Romco System, și va include opt blocuri cu 336 de apartamente.

Un alt proiect din zonă, care acum câțiva ani era terenul preferat al israelienilor de la Adama, cu patru proiecte în zonă, dar între timp dispăruți după ce au fost preluați de Immofinanz, e Pallady Towers, dezvoltat de Anchor, dezvoltator turc, care va livra al doilea bloc de 95 de apartamente în decembrie anul acesta.

De altfel, bulevardul Pallady era una dintre zonele favorite ale dezvoltatorilor și înainte de deschiderea magazinului Ikea, în primul rând datorită multitudinii de terenuri disponibile și a prețurilor ceva mai reduse decât în vestul sau nordul Capitalei. Deși cererea de terenuri pentru dezvoltare a mai scăzut, la fel și prețurile oferite, zona rămâne printre cele favorite din București, iar deschiderea Ikea în Pallady nu poate decât să ajute, deși prețurile terenurilor și apartamentelor ar putea crește.

Te-ar mai putea interesa și
CASS cu reţinere la sursă obligatoriu, de 10% din indemnizaţia încasată, pentru părinţii în concediu de creşterea copilului, oamenii cu şomaj, cu ajutor social – ultima formă a legii
CASS cu reţinere la sursă obligatoriu, de 10% din indemnizaţia încasată, pentru părinţii în concediu de creşterea ...
Guvernul a modificat încă o dată proiectul de lege privind măsurile fiscale, în urma amendamentelor primite, iar ultima formă prevede că părinţilor în concediu de creşterea copilului,......
Aeroportul din Budapesta îşi suspendă temporar operaţiunile din cauza furtunilor
Aeroportul din Budapesta îşi suspendă temporar operaţiunile din cauza furtunilor
Operatorul Aeroportului Internaţional Liszt Ferenc din apropiere de Budapesta, a declarat luni, într-o postare pe Facebook, ...
Criptomonede noi în iulie 2025: Proiecte aflate în presale care atrag tot mai multă atenție
Criptomonede noi în iulie 2025: Proiecte aflate în presale care atrag tot mai multă atenție
Creșterea valorii Bitcoin și consolidarea Ethereum peste nivelul de 2.500 de dolari au readus optimismul în piață. În ...
Drum de mare viteză Craiova – Tg Jiu: Au fost depuse patru oferte pentru lotul 5
Drum de mare viteză Craiova – Tg Jiu: Au fost depuse patru oferte pentru lotul 5
Au fost depuse patru oferte pentru proiectarea și execuția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, ...