Cum a pierdut România o investiţie japoneză de 60 de milioane de euro: „Preţul forţei de muncă nu e cel mai important”

Economica.net
05 12. 2016
img_keyvisual_01_nmb_02_21593600

Fabrica din Košice va produce piese pentru industria auto, producţia de electronice şi aviaţie şi va fi inaugurată în 2018, a declarat premierul slovac Robert Fico într-o conferinţă de presă susţinută la începutul lunii decembrie împreună cu reprezentanţii Minebea, potrivit Reuters.

Investiţia va crea 1.000 de locuri de muncă în producţie şi alte 100 în activităţi de cercetare şi dezvoltare, într-o regiune unde rata şomajului a ajuns în luna octombrie la 13%, cu 4 puncte procentuale peste media naţională.

Minebea ar putea investi până la 100 de milioane de euro în cinci ani, iar numărul angajaţilor ar putea ajunge la 2.000, a mai spus Fico, precizând, potrivit presei locale, şi că investiţiile suplimentare ar putea necesita măsuri de stimulare din partea statului.

Slovacia găzduieşte fabrici ale Volkswagen (Germania), Kia (Coreea de Sud) şi Peugeot (Franţa) şi face parte din zona euro. Jaguar Land Rover va deschide o fabrică în Slovacia în 2018, unde va construi SUV-uri Discovery.

Cum au ajuns japonezii în Slovacia

„Am intrat în runda finală cu România. Deşi forţa de muncă este mai ieftină în România, Minebea a decis să investească în Košice”, a spus în conferinţa de presă ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, citat de publicaţia slovacă Spectator, care citează agenţia TASR.

„Oraşul şi regiunea nu sunt chiar ieftine, dar am reuşit să venim cu cea mai bună ofertă în ceea ce priveşte forţa de muncă, datorită Universităţii Tehnice”, a afirmat, la rândul său, primarul din Košice.

„Slovacia nu este chiar cel mai ieftin mediu pentru investiţii noi, dar am decis să nu ne uităm numai la preţ. Stilul de producţie va fi diferit aici faţă de Asia. Ne vom focusa foarte mult pe o optimizare cât mai mare a producţiei în Europa. Vom avea nevoie de mulţi ingineri şi tehnicieni în acest scop, aşa că ne-am dat seama că preţul forţei de muncă nu trebuie să fie cel mai important factor de luat în calcul”, a comentat şi directorul general al Minebea Europe, Joerg Hoffmann.

El a adăugat că fabrica din Košice va produce în principal acumulatori, motoare, ventilatoare şi corpuri de iluminat destinate ecranelor LCD pentru industria auto.

Fabrica Minebea din Košice va fi construită pe o platformă industrială situată în apropierea aeroportului din oraş şi flancată de o autostradă care face legătura cu frontierele de sud şi de vest ale ţării.