Cum a reuşit Samsung să îndepărteze o întreagă categorie de clienţi

O analiză Bloomberg BusinessWeek a observat cum o campanie publicitară a companiei sud-coreene Samsung ar putea fi o greşeală din punct de vedere strategic, îndepărtând o întreagă categorie de potenţiali clienţi.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 18:26
Cum a reuşit Samsung să îndepărteze o întreagă categorie de clienţi

Greşeala companiei ar consta în reclamele în care Samsung ironizează fanii Apple, această campanie îndepărtând o întreagă categorie de potenţiali clienţi şi alimentând totodată disputele vehemente din mediul virtual între „adepţii” celor două tabere.

Începând de anul trecut, Samsung a realizat mai multe spoturi publicitare care ironizează fanii Apple. Aceştia sunt ilustraţi aşteptând la cozi interminabile în faţa magazinelor Apple pentru a-şi cumpăra noul model iPhone, hiperbolizând calităţile produsului.

La un moment dat este introdus în scenă un alt personaj, care se afişează drept „omul obişnuit” şi utilizează cu nonşalanţă un smartphone Samsung Galaxy, spre uimirea „cultiştilor” Apple. Reclamele se termină într-o ironie la adresa fanilor iPhone.

Strategia Samsung este cel puţin neobişnuită, notează Bloomberg în analiza Bloomberg BusinessWeek, deoarece atacă „fanii” unei companii rivale, care în mod normal reprezintă un important grup-ţintă de potenţiali clienţi pentru departamentul de marketing.

Mai mult, Apple este prezent pe piaţă cu un singur model de smartphone, care este îmbunăţit periodic şi încadrat în cel mai exclusivist segment de preţ. Astfel, un client din tabăra iPhone ar evita cel mai probabil terminalele mai ieftine ale Samsung, preferând modelele premim, cu o marjă mult mai ridicată de profit.

Ironia a mai fost întâlnită în duelurile dintre marile companii din industria IT, chiar şi din partea Apple – spoturile TV în care compania din Cupertino ironiza produsele Microsoft – însă niciodată sub forma unui atac direct la clienţii firmei concurente.

Fanii Apple şi adepţii sistemului de operare Google Android se antrenează deseori în dispute aprinse în secţiunile de comentarii ale articolelor despre smartphone-uri şi tablete. Asemenea oricărei dispute pe internet, discuţiile degenerează de multe ori în ironii reciproce şi schimburi de invective între cele două tabere, deviind de la o argumentare firească pe baza caracteristicilor celor două platforme mobile şi lăsând deoparte dreptul la o preferinţă subiectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...