Cum afectează amenda Consiliului de Concurenţă compania Petrom
“Petrom se poate adresa instanţelor de judecată în ceea ce priveşte amenda primită de la Consiliul Concurenţei. Anul 2011 a fost unul bun pentru Petrom şi este foarte interesant de urmărit cum vor gestiona cei de la OMV, acţionarul majoritar, profiturile pentru a nu afecta acţionarii “, a declarat pentru RTV.NET, Mihai Chişu, broker IFB Finwest.
În ceea ce priveşte efectul pe care îl poate avea această decizie asupra preţului acţiunilor, Mihai Chişu ne-a declarat că lichiditatea scăzută din momentul de faţă de pe Bursa de Valori Bucureşti, nu poate indica cu siguranţă ce se va întâmpla.
“În momentul de faţă, în condiţiile lichidităţii scăzute, orice acţionar care vinde active de 15.000 euro poate să scadă preţul unei acţiuni cu 5%. Pentru ca preţul să fie relevant, acesta trebuie să dublat de volumul de acţiuni vândute”, a mai declarat brokerul IFB Finwest.