Cum ar putea pierde SUA a zecea mare companie a ţării. Pfizer încearcă să se mute în Irlanda

Economica.net
31 10. 2015
8266555568_209ebb3b62_o_78141100

Anul trecut, Pfizer a încercat, fără succes, preluarea ostilă (prin negocieri direct cu acţionarii, ocolind managementul companiei) a grupului anglo-suedez AstraZeneca. Negocierile au eşuat pe fondul opoziţiei politice vehemente din Marea Britanie.

Unul dintre motivele cheie evocate de directorul general al Pfizer, Ian Read, pentru preluarea AstraZeneca a fost reducerea ratei de taxare a profitului grupului prin mutarea sediului fiscal din SUA. Gigantul farmaceutic american are o capitalizare de piaţă de 219 miliarde de dolari.

Cu o valoare de piaţă de 113 miliarde de dolari, Allergan are sediul la Dublin, în Irlanda, şi beneficiază de unul dintre cele mai relaxate regimuri fiscale din lume.

În încercarea de a preveni fuziunile şi achiziţiile menite să reducă taxele pătite în SUA, autorităţile americane au luat măsuri în vederea limitării accesului companiilor americane la banii depozitaţi în afara SUA şi au introdus o regulă care prevede că, atunci când o companie americană fuzionează cu o companie străină, acţionarii celei de-a doua trebuie să deţină în final cel puţin 40% din acţiunile grupului nou-format. Astfel, o eventuală tranzacţie Pfizer-Allergan va fi derulată cel mai probabil prin schimb de acţiuni, componenta cash urmând să fie limitată.

Afacerea Pfizer-Allergan ar putea deveni temă de campanie în SUA

Totodată, practica marilor companii americane de a recurge la diverse inginerii financiare pentru a plăti taxe în ţări cu un regim fiscal mai permisiv este una dintre principalele teme în campania pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, iar candidaţii celor două partide principale au lansat deja, în lupta pentru nominalizarea prezidenţială, o dezbatere privind moralitatea preţurilor prohibitive practicate de grupurile farmaceutice, care blochează accesul unor pături largi ale populaţiei la medicamente şi tratamente medicale esenţiale.

Directorul general al Pfizer, Ian Read, a reiterat joi că grupul american este dezavantajat din punct de vedere al competitivităţii de regimul fiscal strict din SUA, unde impozitul pe profit se ridică la 35%. Executivul susţine că concurenţii străini, domiciliaţi în jurisdicţii cu taxe mai scăzute, pot investi mai mulţi bani în cercetare şi pot dezvolta mai repede medicamente şi tratamente noi.

Regimul fiscal irlandez este permisiv în ceea ce priveşte transferul profiturilor către jurisdicţii cu impozit pe proift zero, precum Bermuda sau Grand Cayman. Astfel, companii cu afaceri mari pe piaţa americană mută banii prin subsidiare irlandeze şi ajung să plătească taxe cu mult sub 10% din profit, faţă de rata standard de 35% din SUA. Guvernul irlandez pregăteşte de asemenea introducerea unei rate de taxare de doar 6,25% pe profiturile care rezultă din licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv brevete de invenţie şi patente pe diferite produse, măsură care va avantaja semnificativ companiile farmaceutice care investesc în cercetare, precum Pfizer.

Presiunile politice nu au întârziat să apară în SUA, primele reacţii sosind aproape imediat după apariţia primelor ştiri privind discuţiile Pfizer-Allergan. Un purtător de cuvânt al campaniei lui Hillary Clinton, favorită la câştigarea nominalizării din partea Partidului Democrat pentru prezidenţialele de anul viitor, a declarat că Clinton nu are încă informaţii detaliate privind fuziunea dintre cele două companii, însă se opune ferm manevrelor de inversiune fiscală – scheme prin care companiile americane îşi schimbă sediul fiscal pentru a beneficia de taxe mai scăzute.

Senatorul Charles Schumer, unul dintre cei mai influenţi congresmeni democraţi, a criticat de asemenea ingineriile financiare care au ca scop evitarea plăţii corecte a taxelor, afirmând că SUA „mai are mult de lucru” pentru a opri astfel de practici.

Pe de altă parte, Donald Trump, unul dintre favoriţii la câştigarea nominalizării republicane pentru prezidenţiale, a sugerat că apetitul companiilor pentru astfel de tranzacţii arată că Statele Unite au nevoie de un nou cod fiscal.

Reacţii au venit şi din sectorul privat. Miliardarul american Carl Icahn, cunoscut drept unul dintre cei mai agresivi investitori din SUA în ceea ce priveşte implicarea în managementul companiilor unde este acţionar, a declarat că o fuziune Pfizer-Allergan ar reprezenta pierderea celei de-a zecea mari companii americane în favoarea Irlandei. Icahn contribuie la fondurile de campanie ale lui Trump şi a lansat un grup de lobby, cu resurse financiare de 150 de milioane de dolari, pentru eliminarea buclelor din lege care permit companiilor americane să-şi transfere domiciliului fiscal în alte jurisdicţii.