VIDEO Cum se circulă pe autostrada Bucureşti-Ploieşti după inaugurare

Traficul pe autostrada Bucureşti-Ploieşti (A3) a fost deschis astăzi cu excepţia ieşirii spre Snagov în cazul căreia lucrările vor fi finalizate miercuri, Guvernul menţinându-şi însă decizia de a aplica penalităţi pentru depăşirea termenului de execuţie.
Economica.net - joi, 19 iul. 2012, 11:36

Premierul Victor Ponta i-a avertizat pe reprezentanţii Ministerului Transporturilor că sunt responsabili pentru ca ieşirea spre Snagov a autostrăzii să fie finalizată miercuri de către Euroconstruct. Pe autostrada Bucureşti-Ploieşti se va circula pe patru benzi, cu un regim de viteză de maximum 100 kilometri pe oră.

Atenţionat de jurnalişti că tronsonul de autostradă este pus în circulaţie fără ca parcările şi alte facilităţi să fi fost terminate, premierul a apreciat că ar fi fost o greşeală ca punerea în circulaţie să fi fost amânată din acest motiv.

Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de fostul premier Tăriceanu, care a arătat că parcările şi staţiile de benzină nu sunt obligatorii în această fază.

„Un tronson de 60 kilometri este o distanţă pentru care nu sunt necesare staţii de bezină. Sunt fericit că lucrarea a fost terminată, dar trist că un proiect relativ modest, de 60 kilometri, durează atât”, a spus Tăriceanu.

Primul termen de dare în folosinţă a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost anul 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

În urmă cu două săptămâni, premierul Ponta a anunţat că Guvernul va aplica penalităţi în cuantum total de 15 milioane lei firmelor care au depăşit termenul de execuţie a lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti, bani care vor fi folosiţi pentru programele speciale destinate persoanelor cu boli incurabile.

El a arătat că lucrările sunt întârziate şi din cauză că „băieţii deştepţi” au aflat dinainte traseul autostrăzii şi au cumpărat mai multe proprietăţi, cerând acum despăgubiri. Ponta a precizat însă că Executivul va recurge la exproprieri pentru rapiditatea lucrărilor, iar proprietarii vor avea dreptul să acţioneze statul în judecată.

Lucrările la A3 sunt împărţite în două sectoare, Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Valoarea totală a lucrărilor este de 450 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
Partidul Oamenilor Tineri anunță că 161 de parlamentari POT, AUR și SOS au semnat pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la președintele Camerei......
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de țări care fac parte din alianța OPEC+ a scăzut în decembrie până la 40,65 milioane ...
Apple și-a pierdut prima poziție în vânzările smartphone-uri în China. A fost depășit de Vivo și Huawei
Apple și-a pierdut prima poziție în vânzările smartphone-uri în China. A fost depășit de Vivo și Huawei
Apple a fost detronat din poziția de cel mai mare vânzător de smartphone-uri din China în 2024, rivalii locali Vivo și ...
Aurul creşte şi atinge un nou record. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Aurul creşte şi atinge un nou record. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Curs BNR - Preţul aurului a atins cel mai ridicat nivel din istorie, în România. Banca Naţională a anunţat un preţ ...