Cum arată Autostrada Transilvania, între Gilău şi Nădăşelu – VIDEO
Lucrările la tronsonul Gilău – Nădăşelu sunt realizate de asocierea dintre UMB Spedition (firmă românească, a lui Dorinel Umbrarescu) şi italienii de la Tehnostrade. Tronsonul are o lungime de doar 8,7 km, dar este destul de important pentru că, după finalizare, poate prelua pe A3 traficul de pe E 81 dinspre Satu Mare.
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012.
Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.